M-am uitat cap-coadă la conferința de presă a lui Jose Mourinho. Am fost mai atent la întrebările jurnaliștilor români, pentru că cei englezi l-au întrebat mai mult de cum se simte Torres, cum se mai înțelege cu Mata, cum comentează randamentul lui Shurrle (pe care l-a reprofilat de pe partea dreaptă pe partea stîngă)…Și, atent fiind la astea, ale românilor, am prins și o fază interesantă…
Bine, o domnișoară l-a întrebat care mai sînt șansele de calificare ale Stelei, dar să trecem peste asta la fel de elegant precum a făcut-o Mourinho…
Așadar, un jurnalist l-a întrebat cam așa:
-Ați lucrat în cariera dumneavoastră cu doi fotbaliști români, cu Mutu și Chivu. Ce părere aveți despre ei?
Și Mourinho, înainte de a vorbi despre cei doi, l-a completat pe jurnalistul român:
-Am lucrat și cu Popescu…
Și-apoi i-a luat pe rînd: Popescu un tip elegant, cu personalitate, Mutu un fotbalist excepțional dar cu care s-a întîlnit într-un moment dificil al carierei românului și Chivu cu care au împărțit bucurii imense și cu care o relație gen unchi-nepot. Și cînd să termine, și-a mai amintit de un jucător român cu care a lucrat: Ioan Timofte, la Porto, și a spus și despre el că era un jucător extraordinar.
Și uite așa, din doi se făcură patru.
Jurnalistul, pe repede înainte, și-o fi amintit doar de doi, asta nu-i bai.
Dar dacă nu îi știi pe toți, mai bine întrebi așa:
-Ați lucrat cu cîțiva jucători români în cariera dumneavoastră. Cum a fost?
Și-l lași pe el să zică cum îi cheamă pe români, că Mourinho are memorie bună.
2 comentarii
E totusi o intrebare desteapta, majoritatea jurnalistilor sportivi de la noi l-ar fi intrebat de Giovani sau Gigi Becali
Și eu sînt sigur că și-a pregătit-o dinainte. Dar dacă știi că în fața ta e un tip de talia lui Mourinho, atunci poți să te pregătești un pic mai bine, totuși…Adică să uiți de Timofte mai merge, dar de Popescu…