Atît Horia Tecău, la Moscova, cît și Florin Mergea, la Viena, au obținut azi victorii importante în primul tur. Astfel, Tecău și Mirnyi au trecut în două seturi de Lorenzi-Seppi, 7-6, 6-2 iar Mergea și Rosol i-au învins pe Erlich și Ram cu 6-4, 6-3. Tecău și Mirnyi sînt principalii favoriți ai turneului de la Moscova, ei forțînd la această competiție o intrare in extremis la Turneul Campionilor.
Mergea și Rosol și-au făcut treaba foarte bine la Viena, au trecut de primul tur și acum își așteaptă adversarii din turul secund, unde s-ar putea să îi întîlnească pe favoriții unu, puternicii Peya și Soares, numerele 4, respectiv 3 mondial.
După aceste rezultate, gîndul românilor zboară din nou spre posibilitatea ca Mergea și Tecău să refacă un dublu sută la sută românesc care ar avea mari șanse să facă performanță la nivel înalt în lume.