Metropolia Orange Bowl International Championship din Plantation, Florida, este un adevărat campionat mondial al juniorilor, un mega-turneu ce reunește tot ce are mai bun tenisul juvenil.
Pe tabloul principal de 64, printre alte 4 românce, o avem și pe clujeanca Ilka Csoregi, numărul 73 în lume la juniori. Acesta a debutat cu o victorie, 6-2, 6-4 în compania americancei Arconada. Din păcate, sorții i-au scos-o în cale, pentru turul secund, chiar pe favorita numărul unu, pe rusoaica Varvara Flink (nr.5 la juniori), un meci extrem de dificil pentru clujeancă.
Partida va avea loc miercuri.
Ilka Csoregi nu va participa în 2014 la Australian Open, ea hotărîndu-se să stea mai aproape de casă pentru a se putea pregăti pentru examenul de bacalaureat care o așteaptă la anul.
Pe tabolul principal la Orange Bowl România a mai avut reprezentate, dintre care un s-a și calificat deja:
-Ioana Ducu, favorita 6, a trecut de americanca Gordon, 3-6, 6-3, 6-3
-Andreea Ghițescu, venită din calificări, urmează să joace
-Jaqueline Cristian, urmează să joace
-Elena Gabriela Ruse a pierdut
7 comentarii
Se zice ca primele 10 junioare din lume au valoarea celor mai bune jucatoare ale unui turneu Futures de 25000 dolari.Am incredere ca Ilka poate realiza surpriza.
Nicolae frunza sa calificat in turul 2 la masculin
Era de aşteptat.
Ghitescu si Jaqelin Cristian sau calificat si ele
ilka a pierdut in turul 2 s-au calificat in turul 3 Ducu si Cristian
mersi panda
A ramas doar ioana Ducu care sa calificat in sferturi iar Jaquelin Cristian e in sferturi la dublu