Încurajați oarecum de celebrul dicton inventat de Robert Niță, conform căruia „pepsi bei, pepsi joci”, mulți fotbaliști români au mai tras cîte un șpriț pentru ca după aceea să evolueze bine în teren.
Dar sînt absolut sigur că fotbalistul Chiricheș nu la asta s-a gîndit, dacă e adevărat că a tras la măsea într-una dintre serile trecute.
Mai degrabă cred că a fost un accident.
Nu de alta, dar mi-l amintesc pe Chiricheș cel de la Cupa Liceelor de acum 10 ani, de la Cluj. Un băiat absolut remarcabil.
Și nu cred că în pofida celor 10 ani trecuți el să se fi schimbat.
Am scris un pic despre asta, aici.
Oricum, nu o să pot înțelege nicicum predilecția asta pentru a critica derapajele bahice ale unor jucători, în condițiile în care ei își fac treaba foarte bine pe teren.
Despre Cornel Dinu, Helmuth Duckadam dar și despre personalități mult mai mari decît acestea s-a spus că le-ar fi plăcut alcoolul (vezi Nichita Stănescu, Oscar Wilde, Ernest Hemingway sau Johnny Depp). Și? Îi ținem minte pentru asta sau pentru că au performat la superlativ în domeniile lor?
Hai să ne liniștim, sincer.

2 comentarii
Pai atunci, hai sa-l tinem minte si pe Dodel doar pentru lobul cu Austria, nu pentru ca era sa iasa sifonat dintr-un club din Giurgiu, unde se dusese cu una supranumita „Stramba”.
tare asta, claudiu