Neluță Bînda, la banchetul tradițional de sfîrșit de an. De la stînga la dreapta: Maja, Dobrău, Bînda, Banu, Bagiu și Bunea
Vă spuneam în primul episod cum au fost începuturile. Și pe acolo, pe la începuturi, vă spuneam și de un anumit nucleu de jucători, printre care s-au numărat Nicolae Mureșan, președintele CJEFS, Vasile Vereș, Nelu Mișca, Nicolae Ienac, pe atunci metodiști la CJEFS sau la Direcția Județeană de Sport, Gigi Stelea, președintele de la volei dar și director la fier vechi, domnul Nicoară (fost portar la echipa de fotbal a Universității Cluj dar și avocat celebru) sau Puiu Cîmpeanu, fost fotbalist dar și angajat la Fabrica de Bere.
Apoi au apărut Neluță Bînda (celebrul antrenor de volei), Pavel Albu (a lu Tentu), o figură emblematică, un hîtru (mai apoi socrul arbitrului Sorin Corpodean) sau Vasile Baciu, fostul boxer, plus Puiu Banu (care avea să se dovedească mai apoi motorul acestei acțiuni).
Pentru mine, să-l văd pe Neluță Bînda pe terenul de fotbal țin minte că a fost un șoc. Eram obișnuit cu sobrieatea cu care se impunea la marginea terenului de volei, un spațiu care părea să îl consacre definitiv în memoria afectivă a clujenilor, oameni pe care i-a iubit enorm, oameni cărora s-a dedicat efectiv prin tot ceea ce a întreprins.
Ei bine, cînd l-am văzut în semicercul de fotbal, pentru că numai acolo stătea (nu excela la capitolul deplasare în teren, fiind un tip masiv), primind mingi și concretizîndu-le spectaculos, lovindu-le precum cu crosa, omul m-a fascinat. Făcea semn, primea o minge cu boltă, o îmblînzea și apoi cu o mișcare precum cele ale hocheiștilor, așa, ca o pendulare, marca goluri unul după altul.
Neluță, la biroul său de la clubul U Cluj.
Foto din arhiva personală a jurnalistului Tibi Fărcaș
De unde să fi visat eu atunci că acest om avea să devină unul dintre personajele unei cărți pe care întotdeauna am amînat-o dar pe care anul ăsta o s-o scot la o editură minunată, de unde să știu că aveam să stau în preajma lui (nu atît de mult precum au făcut-o alții, dar totuși îndeajuns pentru a mă putea lăuda acum că am cunoscut un om excepțional), de unde să știu că aveam să cunosc în timp unul dintre cei mai mari U-iști în persoana lui Neluță, un om care a făcut la un moment dat un gest nemaipomenit cedîndu-și apartamentul din Plopilor uneia dintre jucătoarele sale care nu avea unde locui.
Cît de nedreaptă a putut fi viața cu un astfel de om, un gigant, care a fost mai apoi pedepsit să-și piardă, pe rînd, amîndouă picioarele (urmare a unor afecțiuni grave), trăind cîțiva ani buni în căruciorul cu rotile pentru ca mai apoi să se stingă la fel de discret (asta în ciuda popularității sale) precum a trăit.
Neluță a continuat să stea aproape de mișcarea noastră fotbalistică și după aceste întîmplări nefericite din viața lui, a venit la sală cînd jucam, ne încuraja de pe margine iar noi îl invitam întodeauna cînd sărbătoream ceva. Și, har Domnului, pe vremea aceea știam să sărbătorim multe (am atașat acestui material și o poză cu Neluță, știu că nu se pun poze cu sticle pe masă, dar altă fotografie cu el noi n-am găsit în arhiva personală a lui Puiu Banu). În schimb, după citirea acestui material, jurnalistul Tibi Fărcaș ne-a trimis poza alb-negru de mai sus.
Știu. În ritmul acesta riscăm să nu mai terminăm niciodată povestea aceasta cu fotbalul de sală, dar parcă era păcat să trecem mai departe fără a evoca personalitatea acestui personaj extraordinar al sportului clujean, Neluță Bînda.
1 comment
subscriu. L-am cunoscut. Super OM!