Partea frumoasă este că trei români sînt pe tabloul puternicului turneu din Dubai: Hănescu direct acolo în virtutea clasamentului iar Ungur și Copil grație unor calificări remarcabile după jocuri în care au convins. Problema e însă alta: au căzut cu niște adversari foarte puternici.
Marius Copil va juca în primul tur cu cehul Tomas Berdych, numărul 6 mondial. Cehul a început anul excelent, cucerind în ianuarie un titlu important, la Rotterdam, după ce anterior jucase din nou excelent în Cupa Davis cînd a obținut 3 victorii în meciul cu Olanda. Și cîștigurile din tenis ale lui Berdych sînt colosale, cel puțin comparîndu-le cu cele ale lui Copil: peste 17 milioane de dolari pentru el față de aproximativ 300.000 ale românului…
Adrian Ungur are și el un meci complicat, cu Roberto Bautista Agut (Spania, locul 51 mondial). Ajunge poate să spunem că spaniolul l-a bătut pe del Potro la Australian Open, unde s-a dus pînă în turul patru…
În fine, Victor Hănescu va juca împotriva lui Tsonga, francezul de pe locul 10 ATP, omul care a ajuns și el în turul 4 la Australian Open, fiind învins acolo de către Federer.
Așadar misiuni foarte complicate pentru români, dar, nota bene, ei s-au aliniat la startul unui turneu de peste 2, 3 milioane de dolari (alături de Djokovic, del Potro, Federer și alți mari jucători), acolo unde chiar și pentru o înfrîngere în primul tur se acordă peste 13.000 de dolari drept premiu (din păcate nu și puncte, ci doar pentru o calificare în turul secund).
În proba de dublu, Florin Mergea și Oliver Marach își joacă șansele cu un cuplu bun de tot, format din indianul Mahesh Bhupati (locul 39 mondial la dublu) și rusul Denis Istomin (remarcat mai ales la simplu, unde e 43 mondial).
Tecău și Rojer au ales turneul din Mexic, unde sînt favoriții numărul doi (turneul are premii de aproape 1, 5 milioane de dolari).
Update: Acum puțin timp pe tabloul de dublu din Dubai a reușit calificarea și Victor Hănescu.
În primul tur la Dubai, Hănescu şi Davidenko vor întâlni favoriţii 2, Rohan Bopanna/ Aisam-Ul-Haq Qureshi (India/ Pakistan).
