De Cluj nu m-aș putea sătura niciodată

Am folosit ca pretext cumpărarea unor mărțișoare pentru a face o plimbare prin centrul Clujului. Două ore, de la 16.00 la 18.00…

De fiecare dată aștept această expoziție cu vînzare, un obicei ce s-a păstrat cu sfințenie la Cluj cam în aceeași zonă centrală (pe vremea lui Ceaușescu artiștii au ocupat zona coloanelor din Piața Unirii, nimeni nereușind să le „taie” acest drept nici atunci, nici acum). De cînd cu reamenajarea zonei nici nu arată rău acest aliniament din partea pietruită a pieței…

 

Vremea ține cu expozanții (cei care de obicei înghețau pe sfîrșit de februarie și început de martie). Acum imaginea e mai plăcută decît de obicei, vînzătorii avînd mai mult chef, mai multă energie și mult mai multe de oferit.

Pe Eroilor e ca de obicei: pe partea dreaptă toți idioții claxonează (de asta n-o să putem scăpa, se pare, niciodată) iar pe partea stîngă s-au deschis terasele, aici e partea oamenilor odihniți…

De-aici fac și eu o poză, cu o clădire care-mi place foarte mult, e cea din prelungirea celei în care-și are sediul Banca Transilvania, o clădire albastră, frumoasă, cu niște basoreliefuri foarte interesante (chiar statui în toată regula cocoțate la înălțimea primului etaj).

Sigur c-ar merge reparată un pic fațada, dar chiar și așa te poate purta cu gîndul la un Cluj ce emana prin toți porii eleganță și stil.

Și-am mai observat ceva: în zona acesta, a străzii Eroilor, îți pot ieși fotografiile destul de bine pentru că, prin nu știu ce miracol, celebrele fire aeriene lipsesc aproape de tot. Bine, pozele mele suferă de altceva (nepricepere și lipsa unui aparat performant-ele fiind făcute cu telefonul), dar asta e ideea: vederea nu este obturată de firele aeriene așa cum ar putea fi prin Piața Mihai Viteazu în zona intersecției cu strada Barițiu, de exemplu…).

Mi-a părut rău că n-am fotografiat personal biserica de pe Eroilor (nu cea greco-catolică, care arată bine, în pofida vechimii ei), cea ortodoxă, construită recent.

Uite însă c-am avut noroc și-am găsit-o la amicul Dan Bodea, publicată recent în Transilvania Reporter. Așa că v-o arăt și vouă, să vă dați cum părerea: pușcă ea în zonă?

Dar să nu ne întristăm, lumea o să se obișnuiască, în fond dacă i-am aduna pe credincioși într-o parte și pe apărătorii urbanismului făcut cu cap într-alta, sînt sigur că biserica aceasta ar trece cu brio testul popularității.

Și-atunci mai bine să ne continuăm plimbarea prin centru și să găsim și contra-oferta. Și-o găsim destul de repede, lîngă catedrala ortodoxă, un punct important al plimbării noastre: am vrut să participăm la vecernie.

Așadar, în Piața Avram Iancu (cea căreia, fără supărare, îi zicea mai bine înainte, Ștefan cel Mare), am găsit o demonstrație a faptului că se poate construi și cu cap, într-o manieră care să respecte arhitectura clădirilor istorice.

E vorba despre un hotel (despre care, culmea, am citit că într-o vară, pe terasa de la ultimul etaj, la un party, se serveau fructe de mare dar și tradiționalii mici românești) care s-a integrat foarte bine în peisaj.

Dar hai să nu ne prea împrietenim nici cu cei de-aici prea tare, că nu ăsta era scopul plimbării.

Așa: am ajuns la Catedrala Ortodoxă. Locul, oricum ai întoarce povestea are o încărcătură cu totul specială. Cum vizita se consuma în jurul orei 17.30, am prins chiar momentul în care oamenii își îndreptau pașii spre slujba Vecerniei.

Am avut timp să-i observ: majoritatea erau persoane în vîrstă. Apoi, ca o constatare iarăși generală, aplicată din nou majorității, aceasta era formată din oameni simpli spre foarte simpli (încerc să evit cuvîntul săraci, pentru că nu sună bine…). Sau, ca să reformulez, am văzut foarte puțini dintre cei despre care aș fi putut intui că le merge bine de tot și au venit acolo ca să mulțumească Celui de Sus pentru acest lucru…

Interiorul bisericii e pregătit pentru mari lucrări de restaurare. Mi-am dat seama de asta pentru că în mijlocul ei stă priponit un adevărat pilon ce pare menit a susține cupola (semn că aceasta ar fi în pericol de a se prăbuși…). Oamenii par a ști despre ce e vorba, pentru că i-am văzut trecînd și pe lîngă cutia milei și contribuind chiar cu sume importante…

Slujba începe, momentul e  impresionat. Clujul a venit, la ceas de seară, să se roage chiar aici, în inima lui. E foarte frumos. Mai ales că totul se întîmplă fără ca sunetele să treacă printr-o stație de amplificare. Mă uit la oameni, sînt mulțumiți că sînt acolo.

Și eu sînt mulțumit.

Ies și mai trag o privire spre strada 6 Martie (să nu mă puneți să mă uit pe google ca să scriu cum îi spune acum…).

S-a făcut seară.

Ce stradă frumoasă e și asta. Dreaptă așa, ca întindere, dar și semeață așa, ca atitudine. Îmi place foarte mult strada asta (poza n-are cum să iasă bine, doar e seară și stau prost cu îndemînarea și cu tehnica din dotare, dar ați prins ideea…).

Ce să vă mai zic, că nici n-a fost nu știu ce poveste de zis. A fost o ieșire după mărțișoare prelungită înadins pînă la ceas de seară pentru că-mi era dor să fac asta.

Clujul rămîne un oraș special de care nu m-aș putea sătura niciodată, chiar dacă mă enervează foarte multe lucruri din epoca asta post-decembristă.

Vă recomand și vouă cîte-o plimbare fără rost prin orașul în care locuiți.

Vă mai uitați la clădiri, mai mîncați un covrig, mai pierdeți vremea, că prea ne consumăm zilnic energiile fără să știm întotdeauna care-i rostul.

Clujul, în schimb, e întotdeauna aici, pe fază, știind cel mai bine care îi e rostul.

Clujul merită privit mai atent, merită a fi admirat și mai ales merită a fi iubit.