Cei doi „dubliști” ai noștri (chiar dacă nu joacă împreună) își continuă aventura în top 50 mondial, după ce săptămîna trecută amîndoi au cîștigat turneele la care au participat. Florin Mergea (proaspăt campion la Vina del Mar) va juca astăzi de la ora 20.00 (alături de austriacul Oliver Marach) împotriva cuplului Andujar-Bracciali, în primul tur la Buenos Aires.
Pablo Andujar este un spaniol consacrat mai ales datorită probei de simplu, acolo unde ocupă actualmente locul 43 mondial.
Daniele Bracciali (Italia, 36 de ani) este un tenisman clasat pe locul 68 în ierarhia de dublu.
Horia Tecău și Jean Julien Rojer joacă la Rotterdam, în primul tur, contra cuplului Michael Berrer-Serghei Stakhovsky. Germanul și ucraineanul au venit din calificări pe tabloul principal, Tecău și Rojer pornind cu statutul de mari favoriți ai acestui meci care va începe la ora 18.00.
Horia Tecău ocupă în acest moment locul 27 mondial în proba de dublu iar Florin Mergea (care a urcat spectaculos săptămîna trecută nu mai puțin decît 10 locuri) e acum pe 48.
În ultimele două întîlniri de Cupa Davis cei doi nu au jucat împreună pentru România. Ultimul meci la care au format un cuplu pentru țara noastră a fost cel cu Danemarca, din februarie 2013, meci care s-a jucat la Cluj.
