Unii cu o internațională, plus Mutu, ceilalți cu Chitoșcă și Onciu. Și, totuși, cel care plînge la final e Cosmin Contra, și nu e pentru prima dată în acest campionat, deplîngînd ba condițiile, ba arbitrajele, ba ghinionul…
Petrolul Ploiești părea că poate să-i pună probleme Stelei în acest campionat, dar după ultimele rezultate și ea va trebui să se resemneze.
Viitorul Constanța nu poate să facă numai meciuri mari, nu-i așa? Poate așteaptă etapele mai ușoare, cu Steaua (28) și Petrolul (32), pentru că ei mai mult cu granzii funcționează…În schimb Mediașul dacă n-ar fi pierdut acum două etape acasă, cu Timișoara, poate că acum ar fi fost pe-acolo, pe la cupele europene.
U Cluj a pierdut pasărea din mînă, dar după egalul Petrolului la Ceahlăul ne putem da seama cît de important a fost pentru clujeni egalul acela smuls celor din Piatra Neamț pe început de mini-retur.
Steaua nu prea mai poate să se încurce în adversari. Ce mai poate reprezenta o miză, cît de cît, un punct de atracție? Poate niște rocade la nivelul echipelor de cupe europene, în sensul în care să sară de pe acolo Pandurii și Astra și să apară Dinamo și Vasluiul.