Campionii de la CSU Ploieşti îşi pot asigura în această rundă, în proporţie de 99%, locul I la finalul sezonului regulat dacă se vor impune în derby-ul cu CSU Sibiu.
Înaintea acestei etape cele două echipe se află pe primele poziţii ale clasamentului, la egalitate de puncte, dar prahovenii au un program mai lejer în ultimele două runde.
Ploieştenii abordează acest duel după victoria obţinută în Sala Sporturilor “Horia Demian”, scor 78-68, în timp ce sibienii au câştigat, cu scorul de 85-71, meciul jucat pe teren propriu împotriva celor de la BC Timişoara. Partida dintre CSU Ploieşti şi CSU Sibiu va avea loc sâmbătă, de la ora 16.15, şi va transmisă în direct de DigiSport1.
Un al meci interesat programat în această etapă este cel dintre “U” Mobitelco şi BC Mureş, întâlnire ce va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00. Elevii lui Bobo Pintea au suferit, săptămâna trecută, prima înfrângere pe teren propriu şi speră să nu mai repete evoluţia avută în meciul cu CSU Ploieşti. De partea cealaltă, mureşenii vin după o victorie la 11 puncte diferenţă obţinută în meciul cu Energia Rovinari.
Înaintea acestei etape, BC Mureş se află pe locul 4, cu 39 de puncte, iar clujenii ocupă poziţia a 6-a, cu 37 de puncte, dar şi cu un meci mai puţin disputat.
Iată programul etapei a XXIV-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
CSU Ploieşti – CSU Sibiu
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna
CSM Oradea – Farul Constanţa
BCM U Piteşti – SCM U Craiova
BC Timişoara – Timba Timişoara
“U” Mobitelco – BC Mureş
Energia Rovinari – Steaua
Regulile concursului sunt următoarele. Diferenţa de scor trebuie să fie între 1 şi 5 puncte, 6 şi 10, 11-15, 16-20, +21 puncte. Intuirea corectă a echipei câştigătoare vă va aduce un punct, iar cea a diferenţei de scor încă un punct. Pronosticurile trebuie postate înaintea începerii primului meci, iar dacă aţi ratat prima partidă puteţi posta doar pentru întâlnirile care au mai rămas de disputat.
La finalul acestui concurs, primii trei clasaţi vor câştiga câte un maiou de baschet. Premiile sunt oferite de Ancada, iar câştigătorii vor fi desemnaţi la finalul campionatului!!!
Aşa arată clasamentul după etapa XXII
1. ovicoto …77p
2. pmc32 …75p
3. Andra …74p
4. panda2004 …73p
5. danb …73p
6. Sorin A …72p
7. Jazzy …69p
8. marian …64p
9. OviTebu …55p
10. Daniel …50p
11. aleedi …47p
(Dacă sunt erori vă rog să le semnalaţi)
PS. Primul meci al etapei e CSU Ploieşti – CSU Sibiu, partidă ce va începe sâmbătă, la ora 16.15. SUCCES!
9 comentarii
CSU Ploieşti – CSU Sibiu 1/11-15
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1/6-10
CSM Oradea – Farul Constanţa 1/+21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 2/6-10
BC Timişoara – Timba Timişoara 1/16-20
“U” Mobitelco – BC Mureş 1/11-15
Energia Rovinari – Steaua 1/6-10
CSU Ploieşti – CSU Sibiu 1/16-20
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1 +21
CSM Oradea – Farul Constanţa 1/+21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 1/6-10
BC Timişoara – Timba Timişoara 1/+21
“U” Mobitelco – BC Mureş 2/6-10
Energia Rovinari – Steaua 1/6-10
csu ploiesti – CSU SIBIU 2/1-5
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1/ +21
CSM Oradea – Farul Constanţa 1/+21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 1/6-10
BC Timişoara – Timba Timişoara 1/+21
“U” Mobitelco – BC Mureş 1/6-10
Energia Rovinari – Steaua 1/11-15
csu ploiesti – CSU SIBIU 1/11-15
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1/ +21
CSM Oradea – Farul Constanţa 1/+21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 1/6-10
BC Timişoara – Timba Timişoara 1/16-20
“U” Mobitelco – BC Mureş 2/6-10
Energia Rovinari – Steaua 1/6-10
CSU Ploieşti – CSU Sibiu 1/11-15
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1/+21
CSM Oradea – Farul Constanţa 1/+21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 1/11-15
BC Timişoara – Timba Timişoara 1/11-15
“U” Mobitelco – BC Mureş 1/6-10
Energia Rovinari – Steaua 1/11-15
CSU Ploieşti – CSU Sibiu 1 11-15
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1 +21
CSM Oradea – Farul Constanţa 1 +21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 1 6-10
BC Timişoara – Timba Timişoara 1 +21
“U” Mobitelco – BC Mureş 2 6-10
Energia Rovinari – Steaua 1 11-15
CSU Ploieşti – CSU Sibiu 2/1-5
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1/+21
CSM Oradea – Farul Constanţa 1/+21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 1/6-10
BC Timişoara – Timba Timişoara 1/+21
“U” Mobitelco – BC Mureş 2/6-10
Energia Rovinari – Steaua 1/11-15
csu ploiesti – CSU SIBIU 2/6-10
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1/ +21
CSM Oradea – Farul Constanţa 1/+21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 1/1-5
BC Timişoara – Timba Timişoara 1/+21
“U” Mobitelco – BC Mureş1/6-10
Energia Rovinari – Steaua 1/11-15
CSU Ploieşti – CSU Sibiu 1/11-15
Gaz Metan Mediaş – Concordia Chiajna 1/+21
CSM Oradea – Farul Constanţa 1/+21
BCM U Piteşti – SCM U Craiova 1/6-10
BC Timişoara – Timba Timişoara 1/+21
“U” Mobitelco – BC Mureş 2/6-10
Energia Rovinari – Steaua 1/11-15