Mai puțin de două săptămâni mai sunt până la fluierul de start al ediției a X-a a Cupei Liceelor la fotbal. Cupa Liceelor 2014 debutează pe 19 mai, pe terenurile Bazei Sportive Unirea din cartierul Mănăștur, un loc unde sute de elevi clujeni au “scris” deja o mulțime de amintiri frumoase cu driblingurile și sprinturile lor. Nici parchetul Sălii Sporturilor “Horia Demian” nu trebuie omis, acolo desfășurându-se finalele edițiilor de până acum, poate cele mai intense și emoționante momente din cadrul Cupei Liceelor.
Toate cele de mai sus vor continua și în 2014, poate la un nivel și mai ridicat, dacă așa ceva este posibil. Însă, până vom vedea pe viu toate atributele tehnice pe care le poate avea o competiție sportivă adresată liceenilor, dacă ne uităm peste arhiva foto pe care o deținem, putem să descriem Cupa Liceelor la fotbal ca pe o stare de spirit. De un deceniu, în Cluj-Napoca, în fiecare sfârșit de mai, început de iunie, elevii dau năvală să-și susțină colegii, la fel cum fac și familiile, prieteni sau vecini ai celor aflați pe teren.
AICI puteți accesa o mică galerie cu fotografii din aproape toate edițiile de Cupa Liceelor de până acum!
Pentru toate informațiile despre cea mai importantă întrecere sportivă între liceele clujene rămâneți conectați la www.ovidiublag.ro, la secțiunea Cupa Liceelor 2014 (în dreapta, sus), dar și la pagina oficială de Facebook a Bazei Sportive Unirea.