După o absenţă de 3 săptămâni, aseară aveam emoţii doar la gândul că azi, la 9 fix, voi fi în parc, alături de cine o fi să fie pe terenul de baschet. Şi au fost: fraţii Bar, Mihai Miclăuş, Rus Daniel, Arthur şi Zăvă.
După câteva glume, poante şi înţepături, s-au făcut echipele. Mai corect spus, Arthur şi-a făcut echipa: el, eu şi fraţii Bar împotriva celor 3 rămaşi: Zăvă, Rus, Miclăuş. Şi uite aşa a început o cursă fără precedent, în care echipa noastră a alergat după măcar o victorie, dar tot ce a reuşit a fost să piardă cu 12 la 10 toate cele trei meciuri.
Dar echipa noastră a mai alergat după ceva: să îi fure lui Zăvă un zâmbet, ceea ce a şi reuşit după al treilea meci. În definitiv, care e rostul întâlnirilor de sâmbătă dimineaţa, dacă nu puţină mişcare şi cât mai multă voie bună? Asta printre micile certuri, care, astăzi, în mod special, am constatat că au apărut doar după ce a venit Ovidiu Blag. De ce oare? Ca să îl impresionăm? Hmmmm
Finalul întâlnirii i-a aparţinut lui Arthur, care a făcut cinste din postura de proaspăt tătic, dar nu la Sportul, acolo unde omleta e ieftină, ci la o terasă de pe Pavlov, nu-i spun numele pentru că nu ne place servirea şi a fost doar o întâmplare că ne-am oprit, azi, acolo.
Arthur, să vă bucuraţi de mogâldeaţa care v-a schimbat viaţa!
PS. Dacă ştiam că eu voi scrie cronica, aş fi fost atentă la mai multe detalii picante, cu care rămân datoare.
4 comentarii
Va multumesc frumos pentru toate gandurile bune.
🙂 oarecum eu am ales echipa doar cu vorba fiindca fratii Bar imi faceau semne discrete din care se subintelegea: „noi de aici si cei de acolo” , iar eu am acceptat fiindca imi sunt dragi, cum reusesc ei doi sa nu comenteze nimic in timpul meciurilor, oameni de calitate…trebuie sa invatam de la ei, mai ales eu 🙂
cum spui tu, Arthur :))
Felicitari, Arthur!
felicitari Arthur! 🙂