Clujenii Alex Jecan și Iliuță Giurgiu și-au adăugat cîte un punct ATP după victoriile importante pe care le-au reputat astăzi, în ptimul tur de la Pitești, în compania unor jucători ce plecau cu prima șansă în aceaste confruntări.
Alex Jecan a întîlnit unul dintre cei mai în formă jucători din ultimele două săptămîni la nivel de futures, pe Antonescu, cel ce a adunat deja 41 de puncte ATP cu care ocupă locul 651 mondial. Cu toate acestea, Alex s-a montat perfect și a cîștigat la mare luptă, 7-6, 3-6, 6-3, adăugîndu-și cel de-al doilea său punct ATP în palmares. Clujeanul merita din plin o astfel de recompensă, pentru felul dramatic în care a pierdut, la mustață, acest punct, în mai multe rînduri în acest an. De data aceasta însă i-a ieșit pasiența și acest lucru nu poate fi decît de bun augur pentru foarte simpaticul tenisman care antrenează la Winners Tennis Club.
Tot la luptă a învins și Ilie Giurgiu, care e ceva mai strîngător, are acum 4 puncte ATP, la puțin timp după ce a luat hotărîrea de a reveni în circuit, acolo de unde a plecat acum cîțiva ani din lipsă de…fonduri. Acum avem în față un Giurgiu foarte aplicat, mult mai calm, mai focusat pe ceea ce are de făcut, de un real ajutor bucurîndu-se din partea soției sale, care îl însoțește peste tot prin turnee. Astăzi Giurgiu l-a învins pe Frunză (unul dintre jucătorii-speranță ai tenisului românesc), 5-7, 6-3, 6-3, un adevărat tur de forță pentru clujean, care și ieri a jucat trei seturi în ultimul tur calificativ.
La această oră a început și meciul lui Patrick Ciorcilă, tot din primul tur, adversar Crapcenco (România).