Îmi amintesc că pe vremuri cam așa era: copil fiind, la coada de la bilete, îl rugai pe un adult să te ia cu el „pe-un bilet” la meci. Și acum văd că această idee e repusă în practică la meciurile lui U din acest sezon. Citez din comunicatul apărut pe site-ul oficial, www.universitateacluj.ro:
Începând cu acest sezon, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de 50 la sută reducere, la tribunele I şi II, în sectoarele special amenajate: 2A2, respectiv 2S1. Reducerea este valabilă exclusiv pe baza carnetului de elev/student, vizat la zi, respectiv pe baza cuponului de pensie.
Totodată, copiii sub 7 ani vor beneficia de acces gratuit în sectorul 2M2, de la tribuna a II-a, însoţiţi de un adult. În baza unui act doveditor, copiii vor primi un bilet cu valoare zero de la casa de bilete de la Cluj Arena.
Sîmbătă U va avea un examen dificil, cu Petrolul, de la ora 20.30, un prilej pentru cei care nu și-au făcut drum de multă vreme la stadion s-o facă acum, cînd echipa are nevoie de un impuls suplimentar.
Mai ales că în jurul ei s-a creat o stare de așteptare avînd în vedere tragerea la sorți favorabilă din Cupa României, una ce deschide perspectiva unei calificări în semifinalele acestei competiții. În plus, la 50 de ani de la cîștigarea singurului trofeu (1965), o prezență în 2015 în careul de ași ar putea fi începutul unui vis frumos.