Oamenii de tenis se mișcă bine în Cluj. Săptămîna trecută vă prezentam realizările lui Ciprian Porumb, fostul căpitan nejucător al echipei de Cupa Davis a României savurînd momentul în care la clubul său s-a montat un balon nou-nouț, cu pereți dubli. Astăzi vă prezentăm noul teren de hard (ciment) construit la Winners Tennis Club, o premieră pentru Cluj. Acesta este realizat de către unul dintre cei mai prestigioși profesioniști din domeniu, Marius Malek
Firma lui Marius Malek se numește Playit Global și este una dintre cele mai mari din lume, execută terenuri din zgură, zgură artificială și suprefețe hard.
Marius Malek a făcut terenuri la cele mai importante turnee din Europa, precum cele din Basel, Viena sau Stockholm, dar și terenurile pentru echipa României în ultimii 20 de ani, pentru Cupa Davis (inclusiv pentru cele două meciuri disputate la Cluj în 2012 și 2013, în Sala Sporturilor Horia Demian).
Marius Malek, care e stabilit în Germania din 1983, a declarat că a făcut 180 de terenuri precum cel de la Winners în toată Europa (Olanda, Germania, Franța, Italia, Germania).
Terenul de hard este folosit intens în ultimele zile de către Andrei Pavel și Patrick Ciorcilă, cei care se antrenează astfel în condiții identice cu cele pe care le vor întîlni în turneele internaționale la care se pregătesc să participe în 2015.

