De astăzi se pun în vânzare biletele pentru evenimentul caritabil “Solidaritate prin sport”, acţiune prin care fanii Universităţii Cluj îşi arată susţinerea faţă de familiile militarilor Dorin Fodor şi Gabriel Cornel Titiana, victime ale accidentului aviatic de acum câteva luni de lângă Sibiu.
În acest eveniment caritabil suporterii Universităţii vor juca fotbal, mâine de la ora 17.00, în Sala Polivalentă, invitaţi de onoare fiind Marius Popescu şi Zsolt Szilágyi. Un tichet de intrare costă 5 lei şi se poate cumpăra de la Sala Polivalentă (casele de bilete se deschid la ora 12.00) şi de la standul din Iulius Mall, începând cu ora 10.00.
Suporterii Universităţii Cluj ne-au arătat, de atâtea ori, că sportul uneşte şi poate salva vieţi. Chiar dacă unii oameni nu vor putea ajunge la meciurile demonstrative de mâine, un drum până la casa de bilete sau până în Iulius nu cred că e aşa de lung. De asemenea, cei care se vor afla în tribune, poate vor cumpăra un bilet, două, în plus…asta pentru că toate încasările se vor duce către familiile celor doi militari decedaţi, familii care au mare nevoie de ajutorul nostru.
Evenimentul caritabil de mâine este organizat prin Fundaţia Primăvara Clujeană şi este suţinut de Roxer Grup, un partener de nădejde al Universităţii Cluj și stiridesport.ro.

1 comment
Domnule Tebu, la capitolul parteneriate poate mergea sa citesti afisul pana la capat, parteneri Roxer si stiridesport.ro. Zic si eu, ca nu doare.