Simona Halep a pierdut în sferturile de finală ale unui turneu de Grand Slam. Adică la trei pași distanță de un titlu de care alții sînt la ani lumină. Avem o româncă acolo, în lumea foarte bună a tenisului, o jucătoare care va rămîne pe locul al treilea în ierarhia mondială și după acest rezultat. Asta mi se pare demn de reținut și fiecare săptămînă în care Halep rămîne în această elită ar putea fi una în care să ne bucurăm, mai cu seamă acum, cînd sportul românesc are foarte puține șanse la acest nivel.
Mulți dintre cei care fac analize la sînge, de „specialiști”, despre ce-i lipsește și ce nu-i lipsește Simonei ca să ajungă numărul unu în lume, greșesc. Analizele acestea merg dacă sînt făcute de către cei care cunosc cu ce se mănîncă acest sport dar șchioapătă, în cele mai multe cazuri cînd sînt făcute de către „urechiști” (și aici nu mă refer la comentariile făcute de către cititori sau de către suporteri, desigur). Nu de alta, dar analizele nu pleacă de la realitate, anume că pentru un jucător din România este o minune să ajungi în primii 10 din lume la tenis. Pentru că nu se poate spune, oricum ai întoarce-o, că există o politică a sportului de o anume coerență nici în general, nici în ceea ce privește tenisul. Și-atunci rezultatele care apar sînt rodul unei munci individuale, în cele mai dese rînduri, deci întîmplarea joacă un rol important. Așadar dacă s-a „întîmplat” ca o jucătoare din România să ajungă pe locul 3 în lume și să se și mențină în această zonă vreme îndelungată, poate că mulțumirea (dacă nu chiar bucuria) ar putea lua locul cîrcotelii.
Unde mai punem că au apărut și miștocarii, „boboneții”, care duc povestea Simonei Halep spre caterincă, tărîm la care ne-am putea califica, într-adevăr, într-o finală mondială.
Simona Halep și-a egalat performanța de anul trecut (deci nu a pierdut puncte în clasament). Cu siguranță că ea știe cel mai bine unde se află în acest moment, cît de pregătită este să aspire la mai mult sau dacă a obosit puțin. Așa cum numai ea știa, probabil, atunci cînd trăgea din răsputeri, de una singură, cît mai are pînă să ajungă departe.
Poate că ar fi interesant să vedem ce-a spus Simona după acest meci și să deslușim că, pînă la urmă, nu e matematică, nici filosofie, ci un rezultat sportiv. Cineva pierde, altcineva cîștigă:
„M-am antrenat foarte bine în dimineața meciului, dar am devenit cam stresată înainte de startul meciului. Am avut o zi proastă. Sînt foarte tristă că n-am putut etala cel mai bun joc al meu, dar pînă la urmă acesta este tenisul…”
