Marius Copil și Adrian Ungur sînt mai ales jucători de simplu.
Clasamentul lor la dublu confirmă acest lucru: Ungur pe 164 iar Copil pe 481.
Cu toate acestea ei au dus wild-card-ul pe care l-au primit cum nu se poate mai bine, în finală, una pe care au și cîștigat-o la capătul unul meci captivant.
Copil-Ungur vs Monroe (67 la dublu)-Sitak (49 la dublu) a fost 3-6, 7-5, 17-15, după o oră și 43 de minute de joc și după ce românii au salvat 5 meci de meci.
Românii vor primi 24.000 de euro și 250 de puncte ATP.
Prin această victorie românească la dublu turneul de la București a fost „salvat”, asta pentru că la simplu nu am avut decît un singur jucător, pe Copil, care a pierdut în primul tur.