Sezonul actual al Ligii Naţionale de Baschet Masculin a intrat pe ultima sută de metri. Azi începe finala mică, acolo unde Steaua şi Energia se vor duela, în sistemul “cel mai bun din trei meciuri”, pentru a prinde un loc pe podiumul campionatului.
Ambele echipe vin după un sezon bun, iar un succes înregistrat acum le-ar mai îndulci puţin amarul provocat de ratarea calificării în finală. În duelul direct din sezonul regulat fiecare grupare şi-a câştigat meciul de pe teren propriu; Steaua s-a impus la Bucureşti, scor 88-84, iar Energia a câştigat la Tg. Jiu cu 79-67. Cu siguranţă vom avea parte de confruntări echilibrate în finala mică şi, de ce nu, chiar de un meci decisiv.
Ne mutam acum atenţia spre marea confruntare; finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin. În acest ultim act se întâlnesc cele mai bune echipe ale momentului: CSU Ploieşti şi BC Mures.
Ploieştenii abordează finala după un sezon regulat pe care l-au încheiat pe primul loc, cu un bilanţ de 19 victorii şi 5 înfrângeri. A venit apoi play-off-ul, acolo unde prahovenii au pierdut o singură partidă.
De partea cealaltă, BC Mureş a terminat sezonul regulat pe locul 6, cu 13 victorii şi 11 înfrângeri, dar putem spune că mureşenii şi-au atins forma maximă în play-off, acolo unde au 6 victorii din 6 meciuri.
Finala se joaca după sistemul “cel mai bun din cinci meciuri” şi va debuta luni, 18 mai, pe terenul prahovenilor.
La acest articol vom posta pronosticuri pentru toate meciuri din finala mică şi pentru primele două din finala mare.
Partidele sunt programate după cum urmează:
Miercuri – ora 18:00 – Steaua – Energia Tg. Jiu
Duminică – ora 18:00 – Energia Tg. Jiu – Steaua
Luni – ora 20:00 – CSU Ploieşti – BC Mureş
Marţi – ora 20:00 – CSU Ploieşti – BC Mureş
Miercuri – ora 19:00 – (dacă va mai fi nevoie) Steaua – Energia Tg. Jiu
Regulile concursului sunt următoarele. Diferenţa de scor trebuie să fie între 1 şi 5 puncte, 6 şi 10, 11-15, 16-20, +21 puncte. Intuirea corectă a echipei câştigătoare vă va aduce un punct, cea a diferenţei de scor încă un punct, iar scorul corect al seriei va fi creditat cu 3 puncte. Pronosticurile trebuie postate înaintea începerii primului meci, iar dacă aţi ratat prima partidă puteţi posta doar pentru întâlnirile care au mai rămas de disputat. De asemenea, scorul seriei trebuie pronosticat înaintea primului meci din serie, orice postare ulterioară nefiind luată în considerare!!!
La finalul acestui concurs, primii trei clasaţi vor câştiga câte un premiu oferit de către o firmă de îmbrăcăminte sportivă.
Iată cum arată clasamentul nostru:
1. ovicoto …97p
2. panda2004 …97p
3. pmc32 …97p
4. marian …92p
5. OviTebu …87p
6. danb …83p
7. Sorin A …80p
8. aleedi …72p
9. Jazzy …66p
(Dacă sunt erori vă rog să le semnalaţi)
SUCCES!
11 comentarii
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 2/6-10
Duminică – Energia Tg. Jiu – Steaua 1/11-15
Luni – CSU Ploieşti – BC Mureş 2/6-10
Marţi – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/1-5
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 2/6-10
Scor serie:
Steaua – Energia 0-2
CSU Ploiesti – BC Mures 1-3
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 1/6-10
Duminică – Energia Tg. Jiu – Steaua 1/11-15
Luni – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/6-10
Marţi – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/6-10
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 2/6-10
Scor serie:
Steaua – Energia 1-2
CSU Ploiesti – BC Mures 3-2
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 2/6-10
Duminică – Energia Tg. Jiu – Steaua 1/11-15
Luni – CSU Ploieşti – BC Mureş 2/6-10
Marţi – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/6-10
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 2/6-10
Scor serie:
Steaua – Energia 0-2
CSU Ploiesti – BC Mures 1-3
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 1/6-10
Duminică – Energia Tg. Jiu – Steaua 1/6-10
Luni – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/1-5
Marţi – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/6-10
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 1/6-10
Scor serie:
Steaua – Energia 2-1
CSU Ploiesti – BC Mures 3-2
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 1/6-10
Duminică – Energia Tg. Jiu – Steaua 1/11-15
Luni – CSU Ploieşti – BC Mureş 2/6-10
Marţi – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/6-10
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 2/6-10
Scor serie:
Steaua – Energia 1-2
CSU Ploiesti – BC Mures 1-3
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 1/6-10
Duminică – Energia Tg. Jiu – Steaua 1/6-10
Luni – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/6-10
Marţi – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/1-5
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 1/6-10
Scor serie:
Steaua – Energia 2-1
CSU Ploiesti – BC Mures 3-2
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 2/1-5
Duminică – Energia Tg. Jiu – Steaua 1/6-10
Luni – CSU Ploieşti – BC Mureş 2/6-10
Marţi – CSU Ploieşti – BC Mureş 2/6-10
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 1/6-10
Scor serie:
Steaua – Energia 0-2
CSU Ploiesti – BC Mures 0-3
@pmc32….rezultatul primului meci dintre Steaua si Energia nu poate fi luat in considerare pentru ca l-ai postat dupa incheierea partidei. La fel si rezultatul seriei din finala mica 🙁
asa e,corect.
Duminică – Energia Tg. Jiu – Steaua 1/11-15
Luni – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/6-10
Marţi – CSU Ploieşti – BC Mureş 1/6-10
Miercuri – Steaua – Energia Tg. Jiu 1/6-10
Scor serie:
CSU Ploiesti – BC Mures 3-0
Duminica – BC Mureş – CSU Ploieşti –1/11-15
Luni – BC Mureş – CSU Ploieşti –1/6-10