Azi am dat nas în nas cu Nicolae Szoboszlay. Deși omul e personaj în cartea mea, Supercampionii Clujului, adică știu multe despre el, dacă m-ați fi luat repede n-aș fi răspuns din prima că acesta are 90 de ani. Poate aș fi spus peste 80…Ei bine, azi, schimbînd niște vorbe preț de vreun sfert de oră, am ajuns și la capitolul acesta, în care mi-a pomenit că în iulie a făcut 90 de ani…Și că lucrează în fotbal, ca formator, din 1943…
Ani în care se poate spune că a reușit performanța de a-i aduce în fotbal pe Remus Cîmpeanu, Salamon Gheorghe, Oroszhegyi Karoly, Petru Emil, Paul Marcu, Szilagyi Francisc, Vasile Suciu, Constantin Ştefan, Marius Bretan, Viorel Dragomir, Alexa Uifăleanu, Nicolae Szabo, Mircea Cojocaru, Septimiu „Tim” Cîmpeanu, Zsolt Muzsnay, Ioan Ovidiu Sabău, Zoltan Iasko, Alpar Meszaros, Tiberiu Bălan şi alţii.
Și nici acum, la cei 90 de ani, nu stă deoparte. Este un soi de consilier la școala de fotbal la care activează renumitul profesor Georgescu, cei doi înțelegîndu-se mereu foarte bine.
Mi-a spus și de o operație pe care a suferit-o, recent, dar peste care a trecut fără probleme, fără dureri și fără urmări.
Mi-a spus și de pensia pe care o are, după 60 de ani de fotbal, o pensie de 1200 de lei, dar am convenit să nu dezvoltăm subiectul…
L-am lăsat la chioșcul de ziare, de-acolo de unde își cumpără zilnic ziarul de sport. Și-l cumpără pentru că, spune el, așa înțelege să își respecte meseria de om care trăiește din și pentru sport.
ps
Și mi-a mai spus și că și-a cumpărat patru cărți Supercampionii Clujului, ca să le arate unor prieteni că într-o carte se pomenește, pe larg, despre activitatea lui prodigioasă.