Universitatea Banca Transilvania a învins azi pe BC Timișoara cu scorul de 94-69 (23-27, 24-7, 19-13, 28-22) și a ajuns la un bilanț de 12 victorii și 5 înfrîngeri, la fel ca și Oradea și Tîrgu Mureș, cele trei conducînd în clasament, umăr la umăr.
Prin această nouă victorie clujenii își demonstrează încă o dată intențiile clare în ceea ce privește atacarea primului loc în clasament la final de sezon regulat și întrețin speranțele obținerii unui rezultat mare în acest an.
Conform site-ului echipei, www.u-bt.ro, caseta tehnică a meciului a fost următoarea:
Dykes 18 (6 rec., 3 p.d., 2 int.), Adamovic 16 (7 p.d., 1 int.), Baciu 15 (5 rec.), Zigeranovic 12 (2 rec., 2 p.d.), Pasalic 10 (1 rec., 4 p.d.), Kalnichenko 8 (1 rec., 2 p.d.), Kuti 6 (2 rec., 3 p.d., 1 int.), Jucan 4 (6 rec.), Brosser 3 (1 rec.), Gheorghe 2, Torok (4 rec.).
BC SCM Timișoara: Jeremic 20, Djapa 12, Toth 10, Zivanovic 7, Warren 6, Dundjerski 5.
De asemenea, pe site puteți citi și declarația lui Marcel Țenter, aici.
Următorul meci va avea loc sâmbătă, 30 ianuarie, cu începere de la ora 17.15 în Sala Sporturilor ”Horia Demian”, cu Energia Târgu Jiu.