Îl cheamă Raymond Fustos pe colegul nostru student. Și e din Bistrița. Și mi-a dat să citesc un text bun, frumos și plin de sensibilitate. Cuvinte scrise cu sufletul de suporter al unei echipe mici, dar și cu destulă pricepere de jurnalist în devenire. Un text bun. Sigur că au mai scris și alții texte bune și sigur că o să le mai pun pe-aici pe cele mai interesante, un fel de premiu…
Vă transcriu începutul, pentru ca mai apoi să vă dau linkul spre tot articolul. Merită un pic de timp, cred că o să vă placă:
Măi, băiete, tu de unde ești?
– Din Bistrița.
– Și-apoi mai are tata Jean bani pentru echipă, că iar ne-ați bătut!
Eram un puștan de 12 ani când avusese loc dialogul de mai sus, la Iași, în Parcul Copou, la câteva zile după ce Gloria Bistrița învinsese cu 1-0 Politehnica Iași în Divizia A. Pe-atunci nu înțelegeam de ce sunt întrebat despre bani, despre Jean Pădureanu. Pur și simplu eram bucuros că există Gloria, că orașul are un stadion pe care se joacă fotbal de primă divizie, cu Steaua, Dinamo și Rapid printre adversare. A trebuit să treacă un deceniu ca să înțeleg cum se mișcă lucrurile. Zece ani în care au dispărut, pe lângă alte cluburi de tradiție care se zbat în mediocritate, atât Politehnica Iași cât și Gloria Bistrița.
Bistrița – un municipiu nici prea mare, nici prea mic, cu un potențial financiar redus. Puține lucruri ar spune că știe despre Bistrița un constănțean sau un nemțean. Dar cu siguranță ar menționa meciurile Farului sau Ceahlăului cu Gloria lui Pădureanu. În orice colț al țării te-ai duce, la auzul orașului din nordul Transilvaniei lumea face conexiune cu Gloria. Un brand unic, controversat dar solid, care a purtat micul oraș timp de peste 90 de ani. O tradiție care a sfârșit în mocirla comisiilor, insolvenței, furtișagului și a goanei după profit.
Restul îl puteți citi aici.