U Banca Transilvania are un program extrem de încărcat înainte de play-off. Echipa condusă de Marcel Țenter va juca patru meciuri în 13 zile, primul dintre ele avînd loc azi, la București, cu Steaua.
Partidele dintre cele două combatante au fost întotdeauna unele foarte strînse, spectaculoase și cu rezultate imprevizibile.
Acum, cu atît mai mult, cînd cele două se află în luptă directă pentru locul secund, Steaua avînd 8 înfrîngeri în timp ce clujenii au 9.
Meciul de azi începe la ora 18.00, la București, și va fi transmis de către Digi Sport 4.
Miercuri, pe 30 martie, la Cluj, U BT va întîlni CSU Sibiu, apoi pe 2 aprilie, tot la Cluj, elevii lui Țenter vor juca cu BC Mureș, pentru ca ultimul meci să aibă loc pe 6 aprilie, la Oradea.
