Cupa Liceelor Neuronkid la fotbal ajunge anul acesta la episodul 12. Zeci de licee din oraș își vor trimite, ca în fiecare an, cei mai buni fotbaliști să le reprezinte în cadrul celei mai puternice întreceri sportive destinată elevilor din Cluj-Napoca. Competiția se va desfășura pe sfârșit de mai și început de iunie, însă în curând vom reveni cu programul complet.
Cupa Liceelor a strâns o mulțime de amintiri frumoase în cele unsprezece ediții de până acum și promite să nu dezamăgească nici în acest an. Aici au evoluat jucători ca Vlad Chiricheș și Alexandru Maxim, doi dintre cei mai importanți fotbaliști români la ora actuală. Tot Cupa Liceelor a adus în Sala Sporturilor “Horia Demian”, în cadrul unor meciuri demonstrative, foști mari fotbaliști ai României precum Adrian Ilie, Ionuț Lupescu, Neluțu Sabău, Daniel Prodan sau Miodrag Belodedici. Nu în ultimul rând, la Cupa Liceelor s-au consemnat în anii trecuți adevărate gesturi de fair-play și momente simbolice care vor rămâne mereu în sufletul celor implicați în competiție.
Cele unsprezece ediţii de până acum ale Cupei Liceelor au fost câştigate de cinci licee diferite, unul dintre ele reuşind să triumfe de cinci ori. Primii elevi care au ridicat deasupra capului trofeul Cupei Liceelor au fost cei de la Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu”, în anul 2005. Ei au fost urmaţi, în 2006, de reprezentanţii Liceului cu Program Sportiv. Au urmat apoi nouă ani în care spectacolul a fost pe o pantă ascendentă, iar lupta pentru trofeu a devenit din ce în ce mai crâncenă.
Iată toate câştigătoarele de până acum ale Cupei Liceelor:
2005 – Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu”
2006 – Liceul cu Program Sportiv
2007 – Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”
2008 – Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu”
2009 – Liceul cu Program Sportiv
2010 – Colegiul “Anghel Saligny”
2011 – Colegiul “Anghel Saligny”
2012 – Liceul cu Program Sportiv
2013 – Liceul cu Program Sportiv
2014 – Liceul cu Program Sportiv
2015 – Colegiul Tehnic de Comunicații “Augustin Maior”
Ca și anii trecuți, pentru toate informațiile despre Cupa Liceelor Neuronkid 2016 rămâneți conectați la pagina www.ovidiublag.ro, dar și la pagina oficială de Facebook a Bazei Sportive Napoca.
*Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca. Proiectul susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021*