Voleibaliștii Universității Cluj vor întâlni, sâmbătă, formația CS Știința Explorări Baia Mare, în semifinalele Cupei României. Confruntarea dintre cele două grupări va începe la ora 13:00 și va avea loc la Sala Polivalentă din Piatra Neamț.
“Deși atmosfera în lotul nostru este puțin tensionată, din cauza problemelor financiare prin care trece secția de volei masculin, băieții se antrenează normal. Dorim să facem o figură frumoasă la Piatra Neamț și să arătam că nu am ajuns întâmplător în această fază a competiției”, a declarat, pentru u-cluj.ro, managerul Bogdan Ungureanu.
Vă reamintim că Universitatea Cluj s-a calificat, în premieră în ultimii ani, în Final Four-ul Cupei României după ce a trecut de CSM București și de Tomis Constanța (echipă retrasă din toate competițiile). De partea cealaltă, Știința Explorări Baia Mare a acces în semifinale datorită victoriilor obținute în fața celor de la Dinamo București.
Meciul dintre Universitatea Cluj și CS Știința Explorări Baia Mare, din semifinalele Cupei României, va fi transmis în direct de DigiSport4, sâmbătă, 9 aprilie, de la ora 13:00. În cealaltă semifinală, ACS Volei Municipal Zalău se va duela cu CS Arcada Galați.