Azi, la baschet, a fost ca pe vremuri. Și mă refer la atmosferă, desigur, nu neapărat la realizările tehnico-tactice. Deși acolo, la spectacol, a ieșit în evidență Raimonda, coșgetera competiției, cea care a marcat aproape toate punctele echipelor care n-au simțit gustul victoriei (din care am făcut și eu parte, mimînd mai mult jocul…)
Parcul Mare ne-a primit și el ca pe vremuri, cu brațele deschise și cu o vreme pe alocuri închisă.
Am fost un cinci care s-a dovedit bun ca bază pentru a fi împărțit în două, deși n-ai zice că se pot împărți numerele impare exact în două. Dar nouă ne-a ieșit. Am făcut o echipă de trei, din care Raimonda și cu mine eram titulari și cîte unul din cei trei domni ne țineau companie.
Din păcate numai Miclăuș s-a dovedit a fi la înălțimea Raimondei și a mea, pentru că doar cu el în echipă am reușit să cîștigăm. În rest, echipele formate din doi oameni ne-au bătut de ne-au uscat.
Meciurile s-au jucat pînă la 6 puncte marcate și au fost 9 astfel de rotații, deci 9 meciuri mari și late.
În primul dintre ele Raimonda a marcat 4 coșuri, adică toate ale echipei perdante, cum ar veni. Apoi a fost cea mai bună marcatoare a echipelor formate din 3 jucători.
În sfîrșit, scorul nu ne-a interesat, din moment ce i-am bătut la caterincă în fiecare meci. Ovi Tebu s-a chiar încurcat înainte de a arunca la coș, din cauza rîsului pe care nu și-l putea reprima.
Miclăuș a încercat zadarnic să strice jocul, cu regulile lui ciudate, dar nimeni nu l-a luat în serios, așa că a rămas nesatisfăcut.
Tebu aruncă…și ratează (nu poți juca dacă rîzi tot timpul, clar)
Rus Daniel a fost cel mai serios din teren, în sensul că n-a zis decît 5 glume, față de media celorlalți, care s-a situat undeva în jurul cifrei 6.
Repriza a treia, tot ca în vremurile bune, s-a disputat la Sportul, unde am mîncat mai mult decît de obicei, la două ore după ce luaserăm micul dejun.
Doamnele de acolo ne-au făcut complimentul anului sau poate chiar al ultimilor 10 ani, spunînd că sîntem cei mai de treabă oameni. Asta o fi fost pentru că n-am mîncat chiar tot ceea ce ne-au oferit…
În sfîrșit, ideea era că am stat pînă și la repriza a patra, pe scările de la Sportul, acolo unde pentru că n-am avut pe cine bîrfi măcar am avut ideea genială de a-l pomeni pe Arthur și de a-i ura, de la mare distanță, sănătate.
Asta a fost tot.
