Alex Luncanu a cîștigat finala de la Arad, a jucat o alta la Buzău iar acum e în semifinalele de la București. Toate acestea în ultimele trei săptămîni, consecutiv.
Aceste rezultate, cu siguranță, vor avea drept efect (atunci cînd se vor actualiza clasamentele și i se vor aduna punctele) o urcare destul de importantă în clasament, acolo unde ocupă acum locul 350. În acest ritm, recordul său în ATP, locul 309 pe care l-a ocupat în 2009 s-ar putea să cadă cît de curînd.
În plus, Alex Luncanu a ajuns în finala de dublu la acest futures ce se desfășoară în aceste zile la București, alături de Kestelboim (Argentina). În clasamentul de dublu Luncanu e 335, cel mai bun loc al său fiind înregistrat în 2015, locul 286, în noiembrie.
Săptămîna viitoare e programat futuresul de la Curtea de Argeș, unde îi vom avea pe tablou, direct, pe Luncanu, Dima, Antonescu, Crăciun, Jecan, Apostol și Frunză.

