Peste 160 de participanți au luat startul primelor competiții de înot și triatlon marca ENDURACE, desfășurate pe 27-28 august 2016, în zona lacului Beliș, județul Cluj. Primii clasați au beneficiat de premii în bani, în vreme ce un tânăr de 17 ani, legitimat la CS Universitatea Cluj, a intrat în posesia premiului special oferit de Fortech după ce s-a clasat primul pe podium în cursa de 10.000 m în cadrul Maratonului de Înot. El va pleca într-o tabără alături de cel mai aclamat înotător din istorie, legendarul Martin Strel.
Înglobând o serie de două evenimente sportive, un maraton de înot și un triatlon, ENDURACE a atras peste 100 de sportivi, atât amatori cât și profesioniști încă de la prima ediție. Aceștia s-au întrecut în patru probe de anduranță și testare a abilităților fizice, desfășurate în zona lacului Beliș Fântânele. Participanții Maratonului de Înot Beliș au avut de înfruntat forța apei pe distanța de 5.000m și 10.000m, formată pe lungimea lacului Beliș. Concurenții înscriși la Triathlon Beliș și-au testat limitele în 2 probe, parcurgând distanța de 1.500 m înot, 39 km ciclism, 9 km alergare pentru proba olimpică, respectiv 1.900, înot, 89 km ciclism, 18 km alergare pentru proba half-ironman.
Organizatorii, Clubul de Înot şi Triatlon ORCA și firma de software Fortech în calitate de sponsor principal, au recompensat primii trei clasați la open din cadrul fiecărei competiții cu premii în bani. Ba mai mult, premiul special, oferit de sponsorul evenimentului, constând într-o excursie la alegere într-una dintre taberele de înot organizate de Strel Adventures a fost câștigat de un tânăr de 17 ani, în urma ocupării primului loc în competiția grea de 10.000m înot. Câștigătorul va putea opta pentru oricare dintre taberele organziate de Strel Adventures în unele dintre cele mai grandioase peisaje din Croația, Montenegro, Slovenia, Slovacia, Turcia, sau Lake Powell (SUA), premiul fiind valabil un an de zile. Strel Adventures este școala de înot a legendarului Martin Strel, singurul înotător din istorie ce deține 4 recorduri omologate în Guinness Book, care a traversat de la izvoare la gurile de vărsare marile fluvii ale planetei: Amazon, Parana, Mississippi, Dunărea și Yangtze.
Primii clasaţi în clasamentul open la Maratonul de înot au fost:
10.000m – masculin: Alexandru Sălăjan (2:10:28,7), de la CS Universitatea Cluj
10.000m – feminin: Helga Demeny (3:07:14,6), de la Clubul Orca Cluj-Napoca
5.000m – feminin: Gyongyi Emese Gorog (2:44:29,8)
5.000m – masculin: Robert Ciobanu (1:23:27,0), de la CSS Gloria Arad
Primii clasaţi în clasamentul open la Triatlon au fost:
Half ironman – masculin: David Ruzsas (04:46:21,9), din Ungaria
Half ironman – feminin: Adel Koter (05:46:56,2), de la Harghita Triathlon Club
Olimpic – masculin: Waldemar, Vaum (02:31:25,9), de la Garage Racing
Olimpic – feminin: Annamaria, Bako (03:12:07,2), de la CS XTERRA Oradea
“Ne încântă numărul și pregătirea participanților care au spus prezent la prima ediție ENDURACE. Amatori cât și sportivi-reper au creat o experiență socială aparte în jurul acestor competiții, pe care sperăm să o replicăm și anul următor. Credem în mișcare ca potențator al resurselor noastre interne bune, o încurajăm în toate formele ei fie vorba de înot, ciclism, alergare, sau alte forme și suntem determinați să creăm un cadru în care tot mai mulți oameni să descopere efectele benefice ale mișcării fizice. Conceptul ENDURACE are la bază dorința noastră de autorealizare, de a devenii tot mai buni în ceea ce facem, ca sportivi, în profesie, ca ființe umane și încurajează antrenamentul, perseverența și încercarea propriilor limite ca pârghii către performanță. Mesajul evenimentului ENDURACE, plasat sub deviza “To welcome tomorrow, strive for a better self” (“Întâmpină ziua de mâine străduindu-te să devii mai bun”) transcede sfera activității sportive, promovând ideea progresului personal în toate încercările profesionale sau de viață.“– au declarant organizatorii evenimentului.
Mesajul campaniei s-a concretizat și sub forma direcționării unei părți din taxa de înscriere la cele două competiții în sprijinul Asociației Little People Romania care dezvoltă programe de suport psiho-social pentru copiii și tinerii internați în centrele de onco-pediatrie.
PS: Asociația sportivă de înot și triatlon Clubul ORCA a fost înființată în 2008, cu scopul de a promova activitățile sportive de profil. Asociația organizează mai multe evenimente de înot și triatlon pe parcursul unui an, în diverse locații din țară.