Marius Copil, Adi Ungur și Dragoș Dima ne țin conectați la circuitul challenger, acolo unde toți trei încearcă în această săptămînă să dea lovitura și să adauge puncte în clasamentul lor.
Marius Copil joacă în Franța, la St.Remy, astăzi la dublu și mîine la simplu. Azi face pereche cu Stakhovsky și are șanse mari să se califice în sferturi, jucînd contra a doi francezi care au primit wild-card. Mîine va juca la simplu cu Ruben Bemelmans (Belgia).
Adi Ungur, după semifinala de săptămîna trecută de la Como, încearcă din nou să facă un turneu reușit la Genova, turneu tare, de 106.000 de euro. Primul adversar, accesibil, venit din calificări, Dino Marcan (Croația).
La Alphen, în Olanda, Dragoș Dima face pasul mult așteptat și joacă la un challenger, să sperăm cu succes. Primul meci azi, la dublu, alături de Bastian Trinker (Austria), contra favoriților 4, doi belgieni. Mîine încercarea cea mare, meciul de simplu cu Pere Riba (Spania), jucător de 28 de ani, clasat pe locul 206. Dragoș Dima este în stare să răstoarne avantajul cu care pornește Riba, și să intre astfel cu dreptul în circuitul challenger, cel care îl poate propulsa de pe actualul loc 301 (unul care l-a adus în postura de al treilea român din ATP, după Copil și Ungur).