Clubul Voința continuă munca sa nevăzută în ceea ce privește promovarea tinerilor sportivi clujeni. De data aceasta, la Campionatul Național de Karate Tradițional de la Oradea, aceștia au obținut 5 medalii pentru Cluj (2 de aur, una de argint și 2 de bronz) dar și două clasări pe locul 4.
Antrenoarea clubului, Monica Budușan, a menționat numele celor care au participat la acest campionat și care au reprezentat clubul clujean : Pintea Patrick, Vinta Alisia, Crisan Andrei, Kerekes Luka, Dragan Daria, Sima Adela, Buta Teodora, Schopf Justin si Mastan Sergiu.
Pentru clubul clujean, care în acest an împlinește 65 de ani, aceste reușite contează. Așa cum au contat și cele din anul trecut, din decembrie, cînd o serie de sportivi, în frunte cu antrenoarea Monica Budușan, au participat cu succes la Campionatul Mondial de Karate Fudokan, alături de alte 33 de țări și peste 1300 de sportivi. Atunci Monica Budușan a cîștigat titlul mondial la old seniors iar 4 din cei 6 reprezentanți ai clubului Voința s-au bucurat de rezultate excelente:
Boie Andreea / juniori / 1 med.aur la proba enbu mixt si 1 med.argint la kata individual;
Plesca Alin / juniori / 1 med.aur la proba enbu mixt;
Borbe Razvan / juniori / 1 med.aur la kata individual;
Schopf Justin / junior / 1 med.bronz la kihon kumite
Și lucrurile nu se opresc aici. Monica Budușan spune despre actiunile imediat urmatoare:
„În perioada 13-16.10 vom participa la Campionatul European de Karate Fudokan ,Polonia, Cracovia unde vor fi prezenti peste 2.000 competitori. Reprezentanti UNESCO vor fi prezenti si vor semna un tratat prin care karate devine disciplina in școală in Polonia. Studiul a inceput acuma 2 ani timp in care Guvernul Poloniei a sustinut si a finantat ca aceasta disciplina(karate) sa fie implementat inca din gradinita. In 10 ani doresc sa schimbe mentalitatea Poloniei si sa faca performanta in toate domeniile”.