După restanța de ieri în care Tîrgoviște a învins Alexandria cu 70-64 în fruntea ierarhiei interne feminine de baschet două formații sînt neînvinse după cinci etape: U Cluj și Municipal Tîrgoviște. Universitatea vrea să își păstreze acest statut și după meciul de mîine, cel cu ACS Sepsi SIC.
Partida este programată vineri, de la ora 18.30, în Sala Sporturilor Horia Demian.
ACS Sepsi are pînă acum 4 victorii și 1 înfrîngere, ocupînd locul 3 în clasamentul la zi.
Meciul se anunță unul extrem de interesant, avînd în vedere valorile mult mai apropiate ale celor două formații față de sezonul trecut (în sezonul regulat, de exemplu, Sepsi nu pierdea decît 2 meciuri în tot campionatul).
În acest debut de sezon Universitatea Cluj a legat victoriile și, poate mai important, și-a articulat propriul joc, antrenorul Dragan Petricevic găsind mereu soluții pentru continuitatea în exprimarea bună de pe teren.
Sînt premise pentru un adevărat specacol mîine, în Sala Sporturilor Horia Demian, așadar.
Municipal Tîrgoviște are meci la Tîrgu Mureș, o formație care nu a cîștigat nici un meci și este pe ultimul loc al clasamentului.
În ceea ce privește parcursul lui U, fetele antrenate de Dragan Petricevic nu vor avea prea mult timp să se gîndească la ceea ce va fi însemnat meciul cu Sepsi, pentru că la scurtă distanță le așteaptă meciul din etapa a șaptea, cu CST Alexandria, care e programat pentru ziua de luni, 31 octombrie, în Sala Sporturilor Horia Demian, de la ora 18.30

