Echipele României, atît la feminin cît și la masculin, au obținut ieri două victorii extrem de muncite și foarte importante în ecuația calificărilor la Campionatul European din 2017.
Astfel, la feminin, România a învins în deplasare Olanda și a devenit lidera grupei, cu două victorii (3-0 cu Grecia și 3-1 ieri cu Olanda), avînd 4 puncte. Daniela Dodean a cîștigat cu 3-1 (14-16, 11-9, 11-7, 11-6) cu Jie Li, Eliza Samara a pierdut cu Britt Eerland cu 3-0 (11-7, 11-7, 11-8), Bernadette Szocs a trecut de Kim Vermaas cu 3-0 (11-6, 11-6, 11-5) iar Eliza Samara a închis meciul, cu 3-0 (11-3, 11-6, 11-8) cu Jie Li. Astfel, România a învins Olanda cu 3-1.
La București, la masculin, meciul cu Cehia a fost unul dramatic: 3-2 pentru români pînă la urmă.
Ovidiu Ionescu a cîștigat cu Lubomir Jancarik, 3-0 (11-7, 11-8, 11-7).
Hunor Szocs a făcut 3-1 (12-10, 11-7, 9-11, 11-6) cu Tomas Konecny, liderul cehilor.
Adrian Crișan a peirdut în fața lui Dmitrij Prokopcov cu 2-3 (9-11, 14-12, 11-5, 8-11, 7-11).
Cehii au egalat la 2 prin Tomas Konecny, care a trecut de Ovidiu Ionescu cu 3-1 (11-9, 11-6, 9-11, 11-6).
Punctul decisiv, unul de aur, a fost adus de Hunor Szocs,cel care l-a învins pe Lubomir Jancarik cu 3-1 (11-7, 10-12, 11-8, 11-8).
În această grupă cehii sînt lideri, cu 3 puncte, România e pe 2, cu 2 puncte, urmată de Turcia, 1 punct. Din grupă se califică direct prima iar a doua joacă baraj.