În Liga Națională de Baschet fetele de la U Cluj vor avea meci duminică, de la ora 18.00, cu CSM Satu Mare, o formație care are două victorii și un meci restant. În cadrul acestei etape a noua va avea loc un meci echilibrat, la vîrful ierarhiei, cel dintre Tîrgoviște și Brașov.
Citat de site-ul oficial al clubului, antrenorul Dragan Petricevic a făcut o declarație despre pregătirea din perioada în care campionatul intern a fost întrerupt:
„Nu sunt nemulțumit, dar nu sunt nici mulțumit de cum au decurs pregătirile în pauza competițională, atât timp în această perioadă a trebuit să ne antrenăm fără trei jucătoare din primul cinci, înseamnă că nu pot să fiu mulțumit. Din păcate, ritmul mare al meciurilor pe care le-am avut în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie ne-a costat câteva accidentări. Andra Mandache, Adrianne Ross și Gabriela Irimia, plecată la lotul național, trei jucătoare importante nu au fost alături de echipă în această perioadă, dar noi am continuat pregătirile în vederea meciurilor care urmează și o să vedem la meciul cu Satu Mare ce putem să facem și în ce formulă ne vom prezentă. În orice caz, sezonul este unul lung și aceste probleme sunt accidentări vor apărea nu doar la noi, ci și la celelalte echipe”, a spus Petricevic.
Iată programul etapei:
Clasamentul la zi:
1. | CS Municipal Targoviste | 7/1 | 15 |
2. | Universitatea Cluj-Napoca | 7/1 | 15 |
3. | ACS Sepsi SIC | 7/1 | 15 |
4. | Olimpia CSU Brasov | 6/2 | 14 |
5. | CS Phoenix Galati | 5/3 | 13 |
6. | Univ Goldis ICIM Arad | 2/6 | 10 |
7. | CS Municipal Satu Mare | 2/5 | 9 |
8. | CSBT Alexandria | 1/7 | 9 |
9. | Politehnica National Iasi | 1/7 | 9 |
10. | ACS BC Sirius Tg Mures | 1/6 | 8 |