România a învins azi Ungaria cu 29-21 în prima partidă a sa din seria de trei din grupa a doua a fazei secunde din cadrul Campionatului European de Handbal. Prin această victorie echipa României se menține în continuare în lupta pentru unul dintre locurile care să îi permită să joace în semifinale.
Cristina Neagu a avut din nou un joc sclipitor, autoare a 10 goluri (e lider la golgeteri, cu 33 de reușite la activ) dar și servantă de excepție pentru colegele sale, excelînd prin angajări spectaculoase ale pivotului.
A fost din nou un meci gîndit bine de către antrenorul Martin Ambros dar în același timp jucat cu mare ambiție de către toate componentele echipei noastre.
În pofida diferenței aparent mari, echipa Ungariei a fost un adversar redutabil, tocmai de aceea fiind important felul în care handbalistele românce au înțeles să mențină un ritm înalt pe tot parcursul jocului.
Drumul spre semifinale al României este la mîna echipei noastre, care mai are de disputat două meciuri, cu Cehia și cu Danemarca, meciuri pe care dacă le cîștigă prind un loc calificant în penultimul act al competiției.
Rusia a învins azi Cehia, scor 26-24 dar are cu două puncte mai puțin decît România.
Următorul meci al României va avea loc pe 13 decembrie, cu Cehia, de la ora 17.15.

