Echipa noastră a fost formată mai mult din foști sau actuali fotbaliști (asta dacă-i adăugăm lîngă profesionistul Vali Lemnaru pe cei care am cochetat doar cu acest „statut” și dacă-l scoatem din acest calcul pe Paul, care chiar știe cu ce se mănîncă baschetul). Dar, cu toate acestea, scorul final a fost 3-1 la partide în favoarea noastră, rezultat care a ajuns deja în presa internațională grație lui Olar, care a avut grijă să îl popularizeze pe măsură. Chiar tragem cu ochii pe totalbaschet deseară, s-ar putea să apară și acolo.
Acum, și amănuntele, plus o analiză om cu om, cît de cît…
Echipele. Începem cu învingătorii: Paul, Răzvan, Rus, Liviu, Lemnaru, Blag. La parteneri (că doar nu o să le spunem de prea multe ori învinși): Miclăuș, Muri, Tebu, Ilea, Mihai, Silviu, Todea.
Dacă îi numărați pe ei, veți vedea că au avut un lot mai numeros decît noi, dar și ăsta îl putem trece pe o listă de amănunte.
Acolo, pe listă, să notăm totuși că Silviu, Ilea și Mihai Lăpușan sînt chiar dotați pentru sportul ăsta cu mingea la coș iar Mihai, care l-a chiar jucat la modul serios (coleg de echipă cu Silvășan și Jucan, de exemplu), profesionist.
Se pare însă că aceste lucruri au pălit ușor în fața pregătirii fizice superioare pe care am impregnat-o echipei mele, ferindu-mă totuși să mă dau exemplu la acest capitol, deși tentația e mare. Nu atît de mare precum simțul ridicolului, care de data aceasta are cîștig de cauză.
Oricum, cu alergătorii de profesie Lemnaru și Liviu, e cam greu…
Și-acum să încercăm un fel de cronică, analiză, numiți-o cum vreți:
S-au jucat 4 meciuri, toate foarte strînse, chiar și cel în care ne-am desprins la 3-1 fiind cîștigat doar la 2 puncte diferență, 12-10, pe o neatenție de final a apărării adverse. Aceasta, apărarea adversă, vorbea puțin în momentul unei repuneri surprinzătoare și s-a oprit din vorbit doar cînd a observat că mingea repusă era în coș.
Cam așa au privit ei în gol cum am privit noi în meciul al doilea, cînd Silviu Cristea a aruncat o minge de la gară, la 11-11, și a închis astfel meciul, dar și lumina.
Celelalate două partide ne-au aparținut, dar lăsînd modestia sau lăudăroșenia la o parte, nu contează care, au fost două meciuri excelente.
La oaspeți cam așa au stat lucrurile:
Miclăuș. Mai bun decît de obicei, mai rău decît ne așteptam. Mai calm decît oricînd, mai agitat decît în 6 octombrie 2015. Mai faultat decît oricînd, mai fair-play decît data trecută, cînd a făcut tactica. De data aceasta l-a lăsat pe Ilea s-o facă. Cei doi n-au schimbat mare lucru, pentru că tot de Todea l-au pus să mă șicaneze permanent, cu marcajul lui enervant.
Muri. Ne-a omorît. Și de data asta nu doar cu alergatul lui nemaipomenit, ci și cu o mînă excelentă cam pe tot parcursul meciului.
Tebu. Jucat puțin, ar fi fost culmea să iasă la rampă. Fiindu-i cel mai drag cronicarului, acesta, cronicarul, preferă să se uite azi la evoluția altor jucători. Are marele merit de a-mi fi ordonat să îl duc în Piața Mihai Viteazu, de data asta, nu acasă, așa cum eram obișnuit s-o fac după meciuri.
Ilea. A fost elementul surpriză din tabăra lor. Deși nu și-a anunțat prezența în lot, s-a prezentat la meci încercînd să ne dea tactica peste cap pe care am făcut-o cu echipa mea încă de miercuri, cînd știam cine vine și cine nu. Cu tot efortul de a-l pune pe Todea să-mi stoarcă plămînii, Ilea nu a reușit să schimbe deznodămîntul.
Mihai Lăpușan. No, ăsta știe baschet. Aici nu prea am comentarii. Poate doar critici, că-i prea altruist și le dă tuturor pase. Dar acest defect îl putem trece și la calități, pe lîngă celelalte. Ca să nu ne prea împrietenim, poate că îl vom critica data viitoare, chiar dacă nu va merita nici atunci.
Silviu. Altul care e enervant de bun. Cred însă că e ca la fotbal, cînd bagă antrenorul prea mulți atacanți se calcă pe picioare. Așa a fost și acum. Nu știau care să mai arunce la coș, atîția era responsabili cu asta.
Todea. Am ajuns și la băiatu ăsta. Mi-a scos sufletul. Iar eu o coastă (glumesc). A fost bine că a stat tot meciul pe mine, am avut timp să mai aflu ce face, cum e pe la club, cu ce se mai ocupă, că ne vedem cam rar în timpul săptămînii. Plus că e un tip atît de educat încît îți face plăcere dialogul cu el. Și stai, să nu uit, ne-a dat două coșuri de-am amuțit: unul de la 100 de metri și unul din acțiune…
La noi e mai simplu.
De mine nu-i frumos să vorbesc, că la mine-i pixul.
Iar despre Paul, Lemnaru, Rus, Liviu și Răzvan pot spune, la unison, c-au fost foarte buni.
În plus, fiind și finalul cronicii, m-am plictisit un pic de analiza asta om cu om, mă credeți?
Ce-a fost și mai fain decît meciurile în sine a fost c-am pus la punct întîlnirea cu Arthur de săptămîna viitoare, cînd o să ni se alăture la masa de după meci.
Și, de asemenea, am stabilit și data banchetului restant, cel contînd pentru 2016, pe care l-am sărit atunci din motive obiective.
Și, era să uit, ne-a vizitat Claudiu Barbu, vechi PMOB-ist, în trecere prin Cluj de data asta, plus Fărcaș, care după problemele medicale pe care le-a avut a revenit pentru început la repriza a treia.
Că tot am pomenit de Claudiu Barbu, chiar ieri citeam articolul pe care l-a scris în 2013, excelent documentat, despre momentul în care Societatea Română de Radiodifuziune decidea scoaterea din grilă a multiplexului sportiv, transmisiunile din liga a doua, după 17 ani de existență a acestora. Aveți articolul aici.