Simona Halep a pierdut încă din primul tur la Australian Open împotriva lui Shelby Rogers, după un meci care a durat o ora și un sfert, scor 3-6 1-6.
sursa foto: ausopen.com
Românca nu a produs tocmai un tenis de calitate, iar americanca a profitat și a controlat meciul încă de la început atacând pe toată durata partidei. Halep a acuzat și unele probleme de sănătate, iar Rogers și-a pus în valoare jocul ofensiv, reușind astfel surpriza primei zile la antipozi.
Irina Begu a reușit calificarea în turul doi al competiției după victoria împotriva Shvedovei, scor 5-7 6-1 6-4, în două ore și 20 de minute de joc și urmează sa o întâlnească pe Kristyna Pliskova (58 WTA), sora Karolinei Pliskova, în turul secund pe data de 19.01. Sorana Cârstea a trecut și ea în turul doi, în urma victoriei scurte, 6-2 6-1, împotriva Khromachevei, într-o ora și 10 minute de joc. Sorana urmează să joace cu Suarez-Navarro, favorită 10, tot în 19.01. Patricia Țig a fost învinsă de Monica Puig, scor 6-0 6-1, în 55 de minute și este și ea eliminată din competiție.
Federer a jucat foarte bine și a câștigat meciul din primul tur împotriva austriacului Jurgen Melzer, scor 7-5 3-6 6-2 6-2, după două ore de joc. Federer a revenit într-o competiție oficială după cinci luni de absență și a arătat un joc solid, în care talentul său incontestabil „își spune cuvântul” și la 35 de ani. Andy Murray a trecut nu foarte lejer în turul secund după victoria cu 3-0 contra ucraineanului Marchenko, după aproape trei ore de joc. Wawrinka, Nishikori și Cilic au trecut și ei de turul inaugural după meciuri lungi, de aproape patru ore, fiecare dintre ei având nevoie de set decisiv pentru a-și asigura calificarea.
sursa foto: ausopen.com