De-a lungul timpului acest meci, dintre Cluj și Sibiu, a captat atenția iubitorilor de baschet din cele două orașe. Rivalitatea dintre cele două grupări a fost una ridicată și mai întotdeauna cele două echipe au reușit meciuri extrem de spectaculoase atunci cînd s-au întîlnit. Acest duel își va consuma din nou o etapă, mîine, de la ora 20.00, în Polivalenta din Cluj.
De data aceasta Universitatea Banca Transilvania pornește avantajată de calculul hîrtiei, care ne spune că este liderul campionatului, cu 11 victorii și 2 înfrîngeri, în timp ce Sibiul ocupă locul al treilea, cu 9 victorii și 5 înfrîngeri. În plus, U BT deține avantajul terenului propriu și poate și pe cel reprezentat de provocările cărora le-a făcut față în Europa. În favoarea sibienilor poate fi trecut faptul că gruparea condusă de Dan Fleșeriu rămîne una mereu imprevizibilă, cu rezultate care pot contraria, cu victorii și înfrîngeri uneori neașteptate. În plus, probabil că sibienii mizează pe posibila oboseală acumulată de către clujeni.
Oricum, Dan Fleșeriu, citat de site-ul echipei, recunoaște în U BT o pretendentă la titlul național: “Din nou avem un meci foarte greu, cu una dintre pretendentele la titlu, in acest sezon. Sper sa reusim sa jucam mai bine decat pana acum. Avem, din nou, accidentati, dar asta nu conteaza. Mergem acolo sa facem un meci mai bun”.
De partea cealaltă, la finele meciului cu Alba Fehervar de miercuri, antrenorul Mihai Silvășan a spus: „Nu avem timp să plângem, pentru că urmează un meci mai important pentru noi în campionat, cu Sibiul. Va fi un meci greu, tot cu o echipă fizică și până atunci va trebui să ne recuperăm atât mental, cât și fizic”
Partida de sambata va fi transmisa in direct, de la orele 20, de Digi Sport.