Baschetbalistele Universității Cluj au meci mîine, la ICIM Arad, unul care dacă va fi cîștigat le aduce calificarea în semifinalele campionatului după doar două dispute. Cum în primul meci Clujul s-a impus cu 68-56, o nouă victorie le-ar scuti pe clujence de partida a treia, care ar urma să se dispute pe 2 aprilie.
Meciul de la Arad va începe mîine, la ora 18.30.
Universitatea Cluj se află în fața unei performanțe care poate aduce, după 13 ani, prezența în semifinalele unui campionat. De asemenea, datorită poziției privilegiate cu care a pornit în acest play-off (locul 2 la finele sezonului regulat), echipa clujeană poate egala ultima performanță notabilă, care datează tot de acum 13 ani, prezența într-o finală.
Tot mîine se dispută și Satu Mare-Tîrgoviște (1-0 la general), Galați-Brașov (0-1) și Alexandria-Sfîntu Gheorghe (0-1).

