Florin Mergea și partenerul său de la Indian Wells, Aisam Ul Haq Qureshi au reușit o victorie spectaculoasă în fața favoriților 7, Dodig și Granollers și s-au calificat în turul secund. După cum a început meciul nu părea că vom asista la un astfel de deznodămînt, dar pe final a ieșit campionul din Mergea, acesta a reușit cîteva lovituri de excepție și se poate spune că ele au făcut diferența.
Scorul meciului a fost 1-6, 6-3, 10-4, cu situații diametral opuse în primele două seturi, din punctul de vedere al reușitelor. Cuplul Mergea – Qureshi nu părea deloc în apele proprii, Florin a greșit destul de mult la serviciu, reușitele celorlalți fiind de multe ori dezarmante…În setul al doilea a fost un moment fast pentru Mergea-Qureshi, cu o desprindere la 4-1 apoi cu pericolul planînd, cînd Dodig-Granollers s-au apropiat la 4-3 și urmau la serviciu. A fost însă break, apoi game pe serviciu și s-a făcut de set, 6-3.
În decisiv Florin Mergea a fost genial la cîteva lovituri. Amintim momentul 4-2, cînd un lung de linie executat perfect a ieșit în aut, în accepțiunea arbitrului. S-a soliciat reluarea pe cameră și s-a dovedit a fi fost un punct cîștigător, 5-2. Apoi, la două mingi după, un nou lung de linie, de data aceasta mult în teren, i-a destabilizat pe adversari. Au fost momentele marca-Mergea, momente importante cît o victorie.
Premiul pentru cei doi valorează 25.000 de dolari iar punctele sunt 90, care în cazul lui Mergea se adaugă, el neavînd de apărat nimic de anul trecut.
Victoria a fost una extrem de importantă, accidentările și căutările unui partener ideal sîcîindu-l mult pe Florin în ultima perioadă. Probabil că acestă descătușare la un turneu atît de important, cu premii de aproape 8 milioane de dolari, să fie de bun augur pentru acest jucător de top.
Cuvinte de laudă și pentru pakistanez, Qureshi dovedindu-se un luptător, un jucător rutinat, cu reflexe de zile mari la fileu, cu ambiție și determinare.

