Cea de-a XIII-a ediție a Cupei Liceelor NeuronKid la fotbal va debuta luni, 22 mai, la Baza Sportivă Napoca, situată în cartierul Gheorgheni, pe strada Detunata, în imediata apropiere a bazei „Dan Anca”. Amplasată pe o suprafaţă totală de 24.500 de mp, Baza Sportivă Napoca găzduiește pentru al treilea an consecutiv Cupa Liceelor NeuronKid la fotbal.
Baza Napoca dispune de două terenuri mari de fotbal (cu iarbă naturală), un teren sintetic (cu o suprafaţă de 1.000mp), 2 terenuri sintetice (45x28m) şi de un teren multifuncţional pe care se poate juca oricând tenis, baschet şi tenis cu piciorul. Terenurile pe care se vor juca meciurile Cupei Liceelor NeuronKid 2017 dispun de un gazon special adus din Olanda, aprobat de FIFA.
De-a lungul anilor, la Cupa Liceelor au jucat zeci de fotbalişti care după aceea au ajuns la formaţii de top din Europa sau chiar la echipa naţională a României. Printre aceştia îi amintim pe Vlad Chiricheş, Alexandru Maxim, Mihai Răduţ, Andreas Calcan, Octavian Ursu, Alex Pop sau Adrian Păun. În ceea ce priveşte tinerii talentaţi „lansaţi” în fotbalul mare putem spune că între Cupa Liceelor şi Baza Sportivă Napoca există o asemănare aparte. Pe lângă cele două ediţii ale Cupei „Petru Emil” găzduite în trecut, terenurile din cartierul Gheorgheni au fost strâns legate de istoria Universităţii Cluj. Până în momentul mutării jucătorilor de la „U” la Petrolul, la Baza Sportiva Napoca, deţinută de Mihai Drăgoescu şi Orlando Borz, s-a antrenat tot lotul de copii şi juniori. De-a lungul anilor, aici au crescut, printre alţii, Laurenţiu Buş, Andrei Cordoş, Bogdan Mitrea, Sergiu Homei sau Dan Roman.
Cupa Liceelor NeuronKid 2017 se apropie cu paşi mari. Suntem convinşi că, şi în acest an, vor fi meciuri senzaţionale în care vom vedea la lucru fotbalişti de excepţie, viitori idoli ai tribunelor.
AICI puteți accesa programul complet al competiției.
Toate informațiile (avancronici, cronici, fotografii) despre Cupa Liceelor NeuronKid 2017 pot fi accesate pe www.ovidiublag.ro, dar si pe pagina oficială de Facebook a Bazei Sportive Napoca.