Cum n-am fost decît 7 în total, ne-am împărțit așa: Lăpușan, Liviu și Tebu în echipa de trei, David, Răzvan, Radu și cu mine în cea de patru. Am zis să jucăm un meci de control iar dacă nu ne ține să trecem la un panou. Și de „control” s-au făcut 5 meciuri, la capătul cărora am pierdut cu 3-2.
Să alergi de la un panou la altul timp de o oră și jumătate e o performanță în sine. Iar pentru cei trei a fost o performanță în plus faptul că au și cîștigat, deși au jucat cu un om în minus.
Ne-au bătut în primu meci, am luat apoi noi două consecutive, pentru ca cei trei să revină și să ne învingă cu 3-2, în ultimul meci chiar la o diferență categorică, 12-5.
Prea rău nu ne-a părut, pentru că la capitolul alergare ne-am făcut norma pe o jumătate de an. Bine, știm că pentru alergare s-a inventat atletismul, dar noi o ținem pe-a noastră și spunem că am făcut o frumoasă pledoarie pentru baschetul amator.
Și pentru că învingătorii trebuie lăudați, să spunem că Lăpușan ne-a distrus cu aruncările de 3 puncte, Liviu cu rezistența sa ieșită din comun și Tebu cu nervii.
La noi juniorul a aruncat cîteva de trei dezarmante pentru adversari, fapt ce l-a propulsat la finele meciului în postura de MVP. Dacă am fi stat un pic mai bine cu pregătirea fizică s-ar fi putut să-i încurcăm, dar asta doar dacă am mai fi jucat vreo 25 de meciuri, ca să obosească Tebu.
Pînă la urmă ne-am retras la cafea și omletă, am povestit ce-am povestit și ne-am despărțit prieteni, ca întotdeauna.
Așteptăm o nouă sîmbătă și o nouă provocare. Și da, așteptăm și niște oameni în plus pe teren, că tare greu a mai fost să joci 4 pe 3 pe tot terenul.