Românca, favorită 3 la Paris și poziționată pe locul 4 WTA, o întâlnește în primul tur pe Jana Cepelova. Halep și Cepelova se vor întâlni în ultimul meci al zilei pe taboul feminin, nu mai devreme de ora 18,00. Slovaca nu s-a descurcat deloc bine pe zgură în acest sezon. A jucat 6 meciuri pe suprafața roșie și a obținut doar trei victorii. Simona traverseaza o formă foarte bună, iar dacă accidentarea de la glezna s-a vindecat în totalitate – este una dintre pretendentele la câștigarea turneului. Constănțeanca a întâlnit-o de două ori până acum pe slovacă, învingând-o în ambele meciuri.
Sorana Cîrstea (64 WTA) joacă de la ora 12,00 împotriva chinezoaicei Shuai Peng. Sorana s-a descurcat bine în acest sezon pe zgură, dar întâlnește o jucătoare foarte ambițioasă care nu renunță la niciun punct. Sportiva din China, locul 36 WTA, a câștigat singurul meci direct cu Sorana Cîrstea, dar acest lucru s-a întâmplat în urma cu aproape 7 ani, iar Sorana are o șansă bună să ajungă în turul doi la Roland Garros.
Tecău și Rojer sunt favoriți 11 la turneul de Grand Slam din Franța și joacă în primul tur contra dublului Bellucci/Berlocq – cei care au făcut pereche doar într-un singur meci până acum, în urmă cu 4 ani. Rojer/Tecău încep competiția cu un moral excelent datorită turneului pe care l-au câștigat la Geneva cu 3 zile înaintea turneului de la Paris, așadar au o șansă mare de a se califica în turul secund.
Ieri nu au fost surprize pe tabloul masculin, iar Nadal și Djokovic s-au calificat lejer. Astăzi joacă Murray și Wawrinka! Andy Murray, liderul clasamentului ATP nu trece printr-o perioadă tocmai bună și îl întâlnește începând cu ora 15,00 pe Andrey Kuznetsov. Britanicul l-a învins de două ori din tot atâtea meciuri jucate contra rusului. Wawrinka, ocupant al poziției a treia în ierarhia ATP, trebuie să treacă de Kovalijk pentru a accede în turul secund. Slovacul a fost nevoit să treacă trei tururi de calificări pentru a ajunge pe tabloul principal, iar elvețianul ar trebui să se califice ușor în meciul care începe la ora 13,30.
Tot astăzi joacă doi dintre cei mai spectaculoși tenismeni din circuit – Alex. Dolgopolov Jr. și Dustin Brown. Ambii au demonstrat de-a lungul timpului că atunci când sunt la capacitate maximă pot învinge orice adversar. Ucrainianul va avea în față un jucător foarte experimentat (ora 12,00), pe Carlos Berlocq – zgura fiind chiar suprafața sa favorită. Brown va înfrunta un jucător care îi seamănă oarecum – Monfils. Francezul este și el un jucător care este cunoscut pentru faptul că face spectacol ori de câte ori are ocazia, iar meciul va fi, cu siguranță, unul de văzut începând cu ora 17,00!