Alex Jecan și Adrian Ungur sunt legitimați de ceva vreme la Universitatea Cluj. Cei doi s-au calificat în manșa secundă a futuresului de la București, concurs cu premii de 15.000 de dolari și urmează să se joace unul contra celuilalt pentru un loc în sferturile de finală.
Adi Ungur pornește cu prima șansă, el fiind multă vreme unul dintre principalii jucători români, unul dintre componenții de bază ai echipei de Cupa Davis. Acum este clasat pe locul 416, dar să nu uităm că vorbim despre un tenisman care acum 5 ani urcase pînă pe poziția 79 în lume.
Clujeanul Alex Jecan are 29 de ani, este cu 3 ani mai tînăr decît Adi Ungur și este clasat pe locul 892 ATP. El are rezultate mai ales la dublu, acolo unde a reușit o serie consistentă de titluri alături de doi coechipieri, Giurgiu (în trecut) și Antonescu (cu care a reușit o victorie finală chiar în acest an).