Mai sunt două săptămâni până la debutul turneului de la Wimbledon. Marii sportivi intră în linie dreaptă cu pregătirile și sunt prezenți la turneele pe iarbă din Germania și Anglia. Andy Murray, liderul clasamentului ATP, joacă la Londra și îl întâlnește mâine, în primul tur, pe Bedene. Tot aici sunt și Wawrinka, Raonic, Cilic, Tsonga și Kyrgios. La Halle s-a deplasat Roger Federer. Elvețianul are meci în prima rundă, mâine, cu Yen-Hsun Lu, dar Roger vine după o înfrângere usturătoare la Stuttgart, acolo unde a fost învins în primul tur de germanul Tommy Haas, sportiv de 39 de ani – clasat pe locul 252 ATP. În Germania s-au deplasat și tenismeni precum Thiem, Nishikori, Monfils sau Karlovic.
Simona Halep „își reîncarcă bateriile” în continuare după un sezon lung pe zgură (care i-a adus locul 2 WTA), iar accidentarea de la gleznă încă îi mai pune mici probleme. Așadar, românca a ales să joace direct la Wimbledon după finala jucată la Roland Garros.
Mergea și Qureshi sunt în Germania, la Halle, și joacă în primul tur împotriva echipei Baker/Peya. Florin și colegul său pornesc ușor favoriți pentru că adversarii lor nu au jucat niciun meci împreună în circuitul de dublu ATP. Meciul va începe la ora 15,00.