
Ana Bogdan (Photo Credit – Ago Vision Production)
Compatrioata noastră (108) a învins-o pe Anastasija Sevastova (17) în sferturi, cu 2-0, 6-1 6-3, în doar o oră de joc. După un prim act excelent în care nu și-a cedat deloc serviciul, a venit un set secund puțin mai disputat, dar Ana confirmă forma remarcabilă, atât fizică, cât și psihică, prin care trece și încheie meciul cu un break. Și Irina Begu (58) a obținut calificarea în semifinalele turneului din capitală, în urma victoriei împotriva Paulinei Parmentier (107). Românca a câștigat cu 2-0, 7-5 și 6-0, în 85 de minute. Irina a început mai greu primul set și franțuzoaica s-a distanțat la 5-3, după care Begu, nu numai ca nu a mai cedat nici un joc până la finalul setului, ci a continuat canonada până la încheierea meciului, nepermițându-i adversarei să mai câștige nici măcar un game. Românca o va întâlni în penultimul act pe Carla Suarez – Navarro (fav. 2).
Alexandra Dulgheru (294 WTA) evoluează chiar în acest moment împotriva Juliei Goerges (45 WTA), în ultimul meci al zilei, pe terenul centrat. Alexandrei i-au priit până acum meciurile de pe central care erau programate la ora 20,30 – are procentaj de 100%. Scorul este 3-3 (primul set), germanca fiind la serviciu. În cazul în care va izbuti o calificare în careul de ași, Dulgheru va da piept cu Ana Bogdan.
