Azi a avut loc partida restantă contînd pentru etapa a doua, cea dintre U Cluj și SCM Timișoara. Clujencele au cîștigat cu 91-76, după o partidă pe care au controlat-o în totalitate.
Unii dintre spectatorii clujeni au privit cu simpatie și cu frumoase aduceri aminte prezența pe teren a celebrei Monica Broșovschi (43 de ani), acum la Timișoara. Aceasta este maestră emerită a sportului (2005), baschetbalista deceniului 2000-2010, posesoare a Certificatului de Excelenţă cu pecete oferit de FR Baschet – „minunea blondă a baschetului arădean”…
În afară de această mică surpriză, Timișoara nu a… surprins însă azi, clujencele fiind la conducerea jocului în permanență.
Fetele lui Dragan Petricevic au jucat cu poftă iar diferența putea fi mult mai mare dacă ar fi lipsit o ușoară deconcentrare în momentele în care jucătoarele au simțit că nu au cum scăpa victoria (cea mai mare diferență a fost de 23 de puncte pentru U). Spectatorii prezenți la partidă au apreciat evoluțiile favoritelor lor, care au reacționat foarte bine după înfrîngerea anterioară cu Brașovul, demonstrînd că pot gîndi pozitiv, spre înainte și că pot strînge rîndurile.
Antrenorul clujean a declarat la final: „Apreciez că acest meci a fost o demonstrație de cum au înțeles jucătoarele să uite meciul cu Brașovul, să se concentreze pe partida de azi și să dea totul pentru victorie. Personal am avut azi în minte și un alt lucru, respectiv să le dau cît mai multe minute lui Ghizilă și Parau, ceea ce s-a și întîmplat. Sigur, impresia a fost că puteam să ne desprindem pe tabelă la o diferență mai mare, dar nu aceste lucruri ne interesează acum cu primordialitate, ci recîștigarea potențialului de joc la nivel crescut”.
De fapt Dragan Petricevic a dat nota acestei abordări a meciului de azi, fiind pe tot parcursul meciului concentrat și transmițînd din energia lui și jucătoarelor.
În ceea ce privește parte din planurile lui, într-adevăr Ghizilă a jucat 27 de minute iar Parau 19, ambele cu un bun randament. Ghizilă a marcat 18 puncte, Parau 10. O partidă solidă au făcut Vorphal și surpriza plăcută Taylor (integralistă), ambele cu cîte 21 de puncte marcate. Vorphal a fost din nou argintul viu al echipei, energică și eficientă.
Victoria de azi aduce echipa clujeană la egalitate cu echipele din Brașov și Alba Iulia, aparent contracandidatele la poziția a patra în această fază a competiției.
De partea cealaltă, Timișoara a dat cea mai bună marcatoare, cu 27 de puncte, pe Conwright.
Pentru U începe o serie complicată, de trei meciuri consecutive în deplasare: la Sepsi, Satu Mare și Timișoara.