Da, sigur, am fost la frizer azi.
Și i-am spus că am fost la înmormîntarea marelui boxer clujean Vasile Mîrza.
Și-atunci și-a amintit și el ceva foarte interesant. Cum a făcut el box, la un moment dat, în fragedă copilărie.
– Hat Ovi, cred că ăsta nu ți l-am povestit, cum era să mă fac eu boxer, așa-i?
– Cum?
– No, păi să îți zic: pe vremea ăla Ambruș (Peter Ambrus, n.r.) era mare antrenor de box. Și m-a văzut, și am mers la antrenamente. Foarte frumos era: săream coarda, transpiram, antrenam, foarte frumos era. Mama și tata nici nu știau ce fac, dar tare îmi plăcea. Și chiar și schimbam ceva box cu alți copii, foarte frumos era. Nu prea eram lovit, că nici eu nu loveam, deci probabil că nici ei nu loveau pe mine, din respect.
– Și?
– Și tot continuam să antrenăm, poate că am antrenat 3 luni, să zicem.
– Și?
– Și într-o zi a venit la mine Ambruș, antrenorul asta, și mi-a zis: No, cred că acum ești pregătit să joci un meci de box ca lumea, adică oficial. Ești pregătit?
– Și?
– No, Ovi, și atunci am plecat repede acasă și nu am mai mers niciodată înapoi la sala de box. Așa pregătit eram că am hotărît să mă las de box. No, Ovi, asta a fost aventura mea la box. Puteam să ajung mare boxer dar mai bine am hotărît să rămîn mare speranțe. Noroc că după aia am tuns pe Paizs, și pe bunic, și pe copil și pe nepot, pe Mikicsa (mare boxer clujean, campion național, Miklos Paizs), care a fost mare campion al României. Deci tot se poate spune că am avut legătură cu boxul, nu?
1 comment
ahahaahahaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa