Site-ul echipei, www.u-bt.ro anunță venirea la echipa clujeană a fundașului sloven Miha Lapornik, jucător în vîrstă de 24 de ani care a făcut parte constant din naționalele de tineret și mai apoi din cea de seniori a Sloveniei, jucînd în cariera sa și la echipa spaniolă Bilbao.
Puteți citi aici , pe larg, despre cariera proaspătului jucător al celor de la U BT.
Antrenorul Mihai Silvășan, citat de site, spune despre sloven:
”Am reușit să îl aducem pe Miha Lapornik, este un jucător bun, tânăr, dornic de afirmare, este un shooter foarte bun și cred că asta ne lipsea. A jucat în cariera sa la Bilbao, ceea ce spune multe despre valoarea lui, este un baschetbalist inteligent și cred că este ceea ce ne trebuie pentru a ne îndeplini obiectivele. Îi urăm bun venit!
Mîine, U BT va juca la BCM Pitești, de la ora 20.00, în cadrul etapei cu numărul 12 din întrecerea internă.

