Baschetbalistele antrenate de Dragan Petricevic continuă seria victoriilor, ajungînd la a patra consecutivă. De data aceasta U Cluj a învins la Olimpia Brașov, una dintre rivalele tradiționale, echipă cu care se află în luptă directă și în acest sezon pentru un loc cît mai bun la final de retur. Meciul a avut de toate, dar mai ales a avut parte de un final întors excelent în favoare lor de către clujence.
Scorul era 77-75 înainte cu 1 minut și 26 de secunde de final.
Au urmat: un coș de trei puncte al Ioanei Ghizilă și apoi alte două aruncări libere transformate de către aceeași jucătoare, una dintre remarcatele sezonului intern, convocată și la lotul național.
Ghizilă și Kalusic au fost principalele marcatoare ale clujencelor, cu cîte 20 de puncte reușite, urmate de Vorpahl, cu 14. Din statistica pe care am consultat-o rezultă că Olimpia a marcat doar 2 aruncări de 3 puncte, în timp ce clujencele 7, capitol la care se prea poate să se fi făcut diferența. De asemenea au contat și recuperările, unde U dominat de asemenea, avînd 51, față de doar 38 ale brașovencelor.
Și astfel U a învins cu 80-77, ajungînd acum la un total de 7 victorii și 8 înfrîngeri, la fel ca și ICIM Arad și cu o singură victorie mai puțin decît Olimpia Brașov. Pe primele trei locuri sunt Sepsi, Satu Mare și Brașovul (la egalitate cu Alexandria). Pe locul 5 a urcat U Cluj (la egalitate de puncte cu Aradul).