Cînd a început să joace Simona Halep cu Karolina Pliskova părea că acesta va fi meciul decisiv al întîlnirii Cehia-România. Așa se auzea dacă erai atent: „cine bate merge mai departe”…
Și a bătut Simona…
Nu doar că a bătut dar a demonstrat că tot ceea ce a declarat și tot ceea ce a făcut în aceste zile pentru echipa națională se adevereau. A fost concentrată sută la sută și a jucat cu mintea dar mai ales cu inima.
Românii ce ieșeau din sală, unii doar la aer, alții la cîte o țigară, răsuflau ușurați: „asta a fost, Pliskova a jucat bine dar Simona a fost excepțională. Acum intră Buzărnescu și se termină, privim la dublu relaxați. Roata se întoarce, ne-au bătut la Cluj, atunci decisivă a fost Pliskova, acum le batem acasă, Michi aduce punctul victoriei”…
Și-așa și părea că se va întîmpla.
Doar că Mihaela noastră a pierdut cu Siniakova…
Trecuseră deja 5 ore de la debutul acestei zile decisive pentru calificarea în semifinalele Fed Cup.
Românii erau deja cam triști, cehii exultau. Erau siguri că vor bifa meciul de dublu cu o victorie, așa cum au făcut-o și la Cluj cînd Cehia învingea România cu 3-2.
Afară, în fața sălii, suporterii români puteau fi auziți: „păcat, am fost atît de aproape. Acum intră cele mai bune din lume, e greu, e foarte greu, dacă nu imposibil”. Răzleț, se mai auzea: „hai să vedem, poate nu s-a terminat…”
Și chiar că nu s-a terminat.
Irina Begu și Monica Niculescu au fost fantastice. Au luat din energia unui public român fantastic și s-au alimentat cu ea. Siniakova și Krejcikova, duble campioane de Grand Slam, numerele unu și doi în lume au cedat pînă la urmă. Dar ce luptă, cît dramatism, cu Siniakova ce acuza probleme medicale dar care parcă avea nouă vieți, cu Monica și Irina conclucrînd minunat, cu fanii români inepuizabili….
Mulți dintre românii din sală au uitat că e 10 seara și că nu mai au cazare în noaptea ce urma și continuau să cînte, să sară și să-și susțină favoritele pînă la capătul-capătului.
Și capătul s-a lăsat cu hora românească de la mijlocul terenului, cu lacrimi de bucurie și cu scandările ce se aud și acum, în noapte, pe străzile din Ostrava: România, România, ole, ole, ole…
De mîine se prea poate să nu ne mai stea mintea la tenis dar momentele de azi în care ne-a stat inima și am alimentat-o din nou dintr-un rezervor de dragoste pentru echipa națională n-o să le uităm degrabă.
România, România…